Dosar 9536/325/2010 din 19.04.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ART. 86 AL.1, ART. 85 AL.1 ŞI 2 DIN OUG 195/2002


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9536/325/2010
Data dosar:
19.04.2010
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ART. 86 AL.1, ART. 85 AL.1 ŞI 2 DIN OUG 195/2002
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.06.2010 la ora 09:00

    Complet: C9LC
  • Soluţionare

    În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, condamnă inculpat la o pedeapsă de: - 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II, lit. b) şi lit. c) C. pen., interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei principale aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a desfăşura activitatea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, în exercitarea căreia a fost săvârşită infracţiunea reţinută în sarcina sa. În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani, stabilit potrivit prevederilor art. 82 alin. 1 C. pen. În baza art. 71 alin. 5 C. pen., dispune suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite, prevăzute de art. 71 alin. 1 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., privitoare la cauzele de revocare a suspendării condiţionate

  • Sedinta din data de 21.06.2010 la ora 09:00

    Complet: C9LC
  • Încheiere

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA ÎN CAUZĂ LA 28.06.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD