A******** C********* C*****
Petent CondamnatÎn temeiul art. 449 alin. 1 lit. b din Codul de procedură penală, admite cererea formulată de condamnatul A******** C********* C*****. Constată că fapta din data de 06.09.2007 pentru care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani şi 5 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 431728.10.2009 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, definitivă la data de 08.07.2010 prin decizia penală nr. 134/15.06.2010 a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu pedeapsa de 5 ani stabilită prin Sentinţa penală nr. 301 din data de 01.03.2010, definitivă prin nerecurare la data de 12.03.2010. În temeiul art. 39 alin. 1 şi 2 din Codul penal, contopeşte pedeapsa de 2 ani şi 5 luni închisoare cu restul de rămas neexecutat din pedeapsa anterioară la data săvârşirii faptei ulterioare (06.09.2007) de 3 ani, 6 luni şi 3 zile, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani, 6 luni şi 3 zile, pe care o sporeşte cu 2 ani, urmând să execute pedeapsa de 5 ani, 6 luni şi 3 zile. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 din Codul penal, interzice condamnatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. a şi b Cod penal. În baza art. 36 alin. 3 din Codul penal, deduce pedeapsa executată de la 06.09.2007 la zi. Dispune anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 458 din data de 12 iulie 2010 emis de Tribunalul Giurgiu şi a Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 359/14.04.2010, emis de Judecătoria Giurgiu şi emiterea unui nou mandat conform dispoziţiilor prezentei hotărâri. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 de lei va fi avansat din fondul special al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu recurs în 10 zile de la comunicare pentru condamnat şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţară în şedinţă publică, azi, 14.02.2011.
Amână pronunţarea la 14 februarie 2011.
Acordă termen în vederea ataşării sentinţei penale nr. 301/01.03.2010.
Acordă termen în vederea comunicării relaţiilor.