R******** G*******
PetentI************ D* P****** A* J******** I****
IntimatAmână pronunţarea cauzei de al data de 16.11.2010 la data de 23.11.2010 -Admite în parte acţiunea formulată de petent în contradictoriu cu intimata Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov, având ca obiect plângere contravenţională. Anulează în parte procesul-verbal de contravenţie seria CC nr. 7091083/22.09.2010 cu privire la a treia faptă contravenţională, prevăzută de art. 64 din Legea 136/1995. Menţine procesul-verbal cu privire la celelalte contravenţii. Exonerează în parte petentul de plata amenzii contravenţionale, numai cu privire la cea în cuantum de 1000 de lei aplicată prin procesul-verbal de contravenţie, potrivit art. 64 din Legea 136/1995 şi menţine sancţiunile aplicate pentru celelalte fapte. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.11.2010.