Dosar 9629/55/2010* din 24.06.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9629/55/2010*
Data dosar:
24.06.2010
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia penala
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.01.2011 la ora 08:30

    Complet: P07-2011
  • Soluţionare

    În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea 41 alin. 2 Cod penal şi art. 320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul B***** S***** L********, la pedeapsa de: - 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posed permis de conducere auto. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 Cod penal inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 81, 82 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 9 luni. În baza art. 71 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a pedepsei în cazul săvârşirii de noi infracţiuni. În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 20 ianuarie 2010.

  • Sedinta din data de 16.12.2010 la ora 08:30

    Complet: P07-2008
  • Amână cauza

    T: 20.01.2011, pentru citarea martorilor cu mandate de aducere

  • Sedinta din data de 11.11.2010 la ora 08:30

    Complet: P07-2008
  • Amânat

    T: 16.12.2010, pentru audierea martorilor propuşi de acuzare

  • Sedinta din data de 21.10.2010 la ora 08:30

    Complet: P07-2008
  • Amânat

    T: 11.11.2010, pentru emiterea unei adrese către Baroul Arad în vederea desemnării unui nou apărător din oficiu în cauză, pentru inculpat

  • Sedinta din data de 23.09.2010 la ora 08:30

    Complet: P07-2008
  • Amânat

    T: 21.10.2010, în vederea emiterii unei adrese către Baroul Arad pentru asigurarea unui apărător petentului

  • Sedinta din data de 02.09.2010 la ora 08:30

    Complet: P07-2008
  • Amânat

    T: 23.09.2010 Motiv: pentru a da inculpatului posibilitatea de a-şi angaja apărător

Flux dosar


Actualizare GRPD