L*** C* A*** - Ş*****
InculpatB****** V*****
Parte vătămatăS******* J******* M********
Parte civilăS******* C***** D* U****** P**** D** N* O*** I***
Parte civilăS******* C***** D* U****** S** I*** I***
Parte civilăCondamnă inculpatul LUPU ALIN ŞTEFAN pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută şi pedepsită de art.184 alin.2,4 din Codul penal la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art.81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani şi 6 luni ce constituie termen de încercare conform art.82 din Codul penal. Pe durata şi în condiţiile art.71 din Codul penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat iar în baza art. 71 alin.5 din Codul penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 şi art.84 din Codul penal privind consecinţele nerespectării termenului de încercare prin comiterea altei infracţiuni şi ale neachitării daunelor stabilite în sarcina sa prin prezenta sentinţă până la expirarea termenului de încercare. 2.Condamnă inculpatul DULGHERU PETRU pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art.264 alin.1 din Codul penal la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare. În temeiul art.81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani şi 3 luni ce constituie termen de încercare conform art. 82 din Codul penal. Pe durata şi în condiţiile art.71 din Codul penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) iar în baza art. 71 alin.5 din Codul penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal privind consecinţele nerespectării termenului de încercare prin comiterea altei infracţiuni. Anulează sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 700 lei aplicată inculpatului Dulgheru Petru prin rechizitoriul nr.4040/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. Admite în parte acţiunea civilă promovată în cauză de numitul B****** V***** şi obligă inculpatul Lupu Alin Ştefan să-i plătească daune materiale în cuantum de 1052 lei şi daune morale în sumă de 10.000 lei (cu reţinerea culpei concurente a victimei în proporţie de 50%). Obligă inculpatul Lupu Alin Ştefan să achite părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani suma de 8682,70 lei cu titlul de cheltuieli de spitalizare, părţii civile Spitalul Clinic Dr. „C.I. Parhon” Iaşi cheltuieli de spitalizare în cuantum de 1859,25 lei şi părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţe „Sf. Ioan” Iaşi suma de 214,83 lei cu acelaşi titlu (cu reţinerea culpei concurente a victimei în proporţie de 50%). Constată că Spitalul de recuperare „Sf. Gheorghe” din mun. Botoşani şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi nu s-au constituit părţi civile în cauză. Obligă asiguratorul de răspundere civilă Uniqa Asigurări S.A. Bucureşti să achite părţilor civile constituite în cauză, în locul inculpatului, despăgubirile menţionate mai sus. În baza art.193 alin.1,2 din Codul de procedură penală obligă inculpatul Lupu Alin Ştefan să plătească părţii civile B****** V***** cheltuieli judiciare în sumă de 1063 lei. Obligă asiguratorul de răspundere civilă Uniqa Asigurări S.A. să achite părţii civile B****** V*****, în locul inculpatului, cheltuielile judiciare menţionate anterior. În temeiul art. 191 alin.1,2 din Codul de procedură penală obligă inculpatul Lupu Alin Ştefan să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 500 lei şi inculpatul Dulgheru Petru să plătească suma de 300 lei cu acelaşi titlu . Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpatul Lupu Alin Ştefan şi asiguratorul de răspundere civilă şi de la comunicare pentru restul părţilor. Pronunţată în şedinţa publică din 21 noiembrie 2012.
Hotarare 2250/2012 din 21.11.2012amînă pronunţarea la data de 21.11.2012 orele 14.00
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2012AMÎNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 20.11.2012 ORELE 14.00
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2012ALTE CAUZE
Faţă de cererea formulată de apărătorii părţilor, instanţa o încuviinţează acordând un nou termen de judecată. Având în vedere Hotărârea nr. 21 din 10 septembrie 2012 a Colegiului de Conducere al instanţei şi a dispoziţiilor art. 99 alin 11 din R.O.I, cauza fiind repartizată ciclic, urmează a fi înaintată spre soluţionare către completul de judecată P 5, cu termen de judecată la data de 03 octombrie 2012, complet legal învestit pentru soluţionarea cauzei.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de inculpatul Lupu Alin-Ştefan. Un exemplar al prezentei încheieri se va înainta Serviciului Judeţean de Poliţie Rutieră Botoşani, conform art. 111 alin.6 din O.U.G. 195/2002. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 26 iulie 2012.
lipsă apărare
alte cauze
PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE
ALTE CAUZE
alte cauze
alte cauze
ALTE CAUZE
ALTE CAUZE
alte cauze
ALTE CAUZE
pentru administrare de probe
pentru administrare de probe
PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE.
PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE.
PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE
Constatând că există cazul de conexitate prevăzut de art. 34 lit. a Cod procedură penală instanţa dispune conexarea la prezentul a dosarului 15245/193/2010/a1 , condiţie în care Dulgheru Petru are calitatea de inculpat. Se acordă termen de judecată pentru citarea părţilor şi martorilor.
ACORDĂ TERMRN PENTRU CONEXAREA DOSARULUI NR. 15245/193/2010
Va acorda termen de judecată pentru când va dispune a se introduce în cauză, în calitate de părţi civile, Spitalul Clinic Sf. Ioan Iaşi, Spitalul Clinic Parhon Iaşi, Spitalul de Recuperare Sf. Gheorghe Botoşani, cărora li se va emite adresă prin care li se va solicita să indice instanţei dacă se constituie părţi civile în cauză, în caz afirmativ să ne indice suma. De asemenea, va dispune a se emite adresă către S******* J******* M******** Botoşani şi Spitalul Clinic de urgenţă Prof. N. Oblu, jud. Iaşi prin care li se va solicita să înainteze la dosar o copie de pe F.O. privind partea vătămată. Se vor introduce în cauză şi cita în calitate de martor a numiţilor Iacob Silviu, domiciliat în com. Roma, jud. Botoşani şi Andrei Felicia domiciliată în sat. Ionăşeni, com. Truşeşti, jud. Botoşani şi să se revină cu citarea martorului lipsă Şurubaru Dan, întrucât martorul Dulgheru Petru are TC. Se va reveni cu citarea a curatorului.
Faţă de cererea apărătorului inculpatului, instanţa o va admite şi va acorda termen de judecată pentru când va dispune modificarea obiectului cauzei astfel că obiectul cauzei va fi art. 184 alin.1 şi 2 Cod penal. Va dispune disjungerea cauzei având ca obiect plângere împotriva rezoluţiei de scoatere de sub urmărirea penală, formulată de către petentul B****** V***** şi va dispune înregistrarea unui nou dosar având ca obiect cauza menţionată , cauza va fi repartizată aleatoriu. Se va detaşa exemplarul pentru comunicare de la prezentul dosar, acesta fiind cererea introductivă de instanţă Dosarul nr. 4040/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani va rămâne ataşat la prezenta cauză.
Faţă de cererea apărătorului inculpatului, instanţa o va admite şi va acorda termen de judecată pentru când va dispune a se introduce în cauză şi cita S******* J******* M******** Botoşani căruia i se va emite o adresă prin care i se va solicita să arate instanţei dacă se constituie parte civilă în cauză pentru partea vătămată B****** V***** care a fost internat în perioada 31.08 2009 – 8.09.2009 şi 12.09.2009 – 23.09.2009 în caz afirmativ să indice cu ce sumă. De asemenea, va dispune a se emiter adresă către Spitalul Clinic de Urgenţă „Profesor dr. Nicolae Oblu – Iaşi, jud. Iaşi, prin care li se va solicita să arate instanţei dacă se constituie parte civilă în cauză pentru partea vătămată B****** V***** care a fost internat în perioada 17.08.2009 – 31.08.2009, în caz afirmativ să indice cu ce sumă.