A******** J******** A V********** Ş* P********* S******* H********
PetentAdmite cererea formulată de petentei Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor si Pescarilor Sportivi Hunedoara, si încuviinţează modificările la Statutul Asociatiei, modificari adoptate în cadrul Adunării Generale a Asociatiei din data de 23.04.2010, conform Actului Aditional la Statutul Asociatiei. Dispune înscrierea modificărilor în Registrul special privind persoanele juridice păstrat la grefa Judecătoriei Deva. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 19.11.2010.
Pentru ca petenta să depună la dosarul cauzei tabelul nominal cu membrii asociaţi prezenţi la Adunarea Generală din data de 23.04.2010, precum şi Statutul de dată certă sau autentificat la notar,