F***** I** S*****
InculpatC****** F*******
Parte vătămatăF***** E****
Parte responsabilă civilmenteF***** I** S*****
InculpatF***** E****
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art. 211 alin. 1, 2 lit. b şi c Cp şi alin. 21 lit. a Cp, cu aplic. art. 99 alin. 3 Cp, art. 109 Cp, condamnă pe inculpatul F***** I** S***** la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. În baza art.71 Cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cp pe durata executării pedepsei principale. Ia act că fapta din prezenta cauză este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 18/10.01.2010 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin neapelare la data de 09.02.2010, şi prin Sentinţa penală nr. 357/14.07.2010 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin neapelare la data de 03.08.2010. În baza art. 85 Cp rap. la art. 1101 Cp anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 357/14.07.2010 a Judecătoriei Suceava. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 357/14.07.2010 a Judecătoriei Suceava în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel: - 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 357/14.07.2010 a Judecătoriei Suceava; - 1 an şi 3 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 18/10.01.2010 a Judecătoriei Suceava. În baza art. 33 lit. a Cp, art. 34 lit. b Cp contopeşte pedeapsa aplicată în cauză cu pedepsele anterior descontopite, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În baza art.71 Cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cp pe durata executării pedepsei principale. Ia act că partea vătămată C****** F******* nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 118 alin. 4 Cpp confiscă de la inculpat suma de 2.150 de lei şi suma de 400 de euro reprezentând prejudiciul nerecuperat de partea vătămată C****** F*******. În temeiul art. 191 alin. 1 Cpp obligă pe inculpatul F***** I** S***** să plătească statului suma de 1.200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal, din care suma de 200 lei reprezentând cheltuieli din faza de urmărire penală va fi avansată în fondurile Ministerului Public, iar suma de 200 de lei reprezentând onorariu apărător oficiu din cursul judecăţii conform delegaţiei nr. 2410/25.10.2010 va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în fondurile Baroului de Avocaţi Suceava. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.11.2011.
Se va emite adresă către Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei Suceava pentru a comunica dacă au fost pronunţate soluţii în dosarele nr.3791/P/2009 şi 2856/P/2011 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Amână judecarea cauzei la data de 23 noiembrie 2011, pentru când se vor cita: inculpatul, cu mandat de aducere la ambele domicilii şi prin afişare la Consiliul local Suceava şi partea responsabilă civilmente F***** E**** şi prin afişare la Consiliul local Suceava. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 noiembrie 2011.
Se va emite adresă către D.J.E.P. Suceava pentru a comunica domiciliul actual al martorului Ursan Marius. Se va emite adresă către A.N.P. pentru a comunica dacă inculpatul figurează încarcerat. Se va emite adresă către I.P.J. Suceava pentru a înainta la dosar fişa de cazier actualizată a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 2 noiembrie 2011, pentru când se vor cita: inculpatul, cu mandat de aducere la ambele domicilii şi prin afişare la Consiliul local Suceava, partea responsabilă civilmente F***** E**** şi prin afişare la Consiliul local Suceava, şi martorul Ursan Marius, acesta din urmă cu mandat de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 octombrie 2011.
Amână judecarea cauzei la data de 26 octombrie 2011, pentru când se vor cita: inculpatul, cu mandat de aducere la ambele domicilii şi prin afişare la Consiliul local Suceava, partea responsabilă civilmente F***** E**** şi prin afişare la Consiliul local Suceava, iar martorii Tofan Ionela, Girigan Sergiu şi Ursan Marius vor fi citaţi cu mandate de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 septembrie 2011.
Amână judecarea cauzei la data de 21 septembrie 2011, pentru când se vor cita: inculpatul, cu mandat de aducere la ambele domicilii şi prin afişare la Consiliul local Suceava, partea vătămată şi partea responsabilă civilmente F***** E****, aceasta din urmă şi prin afişare la Consiliul local Suceava, precum şi martorii Tofan Ionela, Girigan Sergiu şi Ursan Marius. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 iunie 2011.
Se va emite adresă către D.J.E.P. Suceava pentru a comunica instanţei dacă inculpatul figurează în evidenţele respective ca posesor al unei cărţi de identitate, iar în caz afirmativ, pentru a înainta instanţei o copie a acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 22 iunie 2011, pentru când se vor cita: inculpatul, cu mandat de aducere, partea vătămată şi partea responsabilă civilmente F***** E****, aceasta din urmă şi prin afişare la Consiliul local Suceava. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 mai 2011.
Se va emite adresă către Poliţia Municipiului Suceava pentru a înainta la dosar fotografii ale inculpatului F***** I** S***** şi pentru a preciza dacă datele cu care acesta figurează în baza de date a poliţiei coincid cu datele din dosarul de urmărire penală nr.2512/P/2008. Amână judecarea cauzei la data de 18 mai 2011, pentru când se vor cita partea vătămată şi partea responsabilă civilmente F***** E****, aceasta din urmă şi prin afişare la Consiliul local Suceava. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 martie 2011.
Amână judecarea cauzei la data de 30 martie 2011, pentru când se vor cita: inculpatul, cu mandate de aducere la domiciliile indicate la urmărirea penală, şi prin afişare la Consiliul local Suceava, partea vătămată şi partea responsabilă civilmente F***** E**** şi martorii Tofan Ionela, Girigan Sergiu şi Ursan Marius, Serviciul de Probaţiune primind termen în cunoştinţă. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 februarie 2011.
Se va emite adresă către apărătorul din oficiu al inculpatului, avocat Cojocaru Alexandru, pentru a se prezenta la judecarea cauzei sau pentru a-şi asigura substituirea, în condiţiile legii, sub sancţiunea amendării. Se va emite adresă către Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei Suceava pentru a înainta la dosar, în copie, sentinţele penale nr.357/2010 şi 18/2010 pronunţate de Judecătoria Suceava, cu menţiunile specifice. Amână judecarea cauzei la data de 23 februarie 2011, pentru când se vor cita: inculpatul, cu mandate de aducere la domiciliile indicate la urmărirea penală, partea vătămată şi partea responsabilă civilmente F***** E****, Serviciul de Probaţiune primind termen în cunoştinţă. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 ianuarie 2010.
Se va avansa din fondurile speciale ale Misterului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti suma de 200 lei cuvenită apărătorului din oficiu al inculpatului F***** I** S*****, avocat Mariana Nichitean, conform delegaţiei nr. 194/15.01.2009 emisă de U.N.B.R. – Baroul Suceava. Se va emite adresă către I.P.J. Suceava, pentru a fi înaintată la dosar fişa de cazier a inculpatului. Se va emite adresă către Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Suceava pentru a înainta la dosar un referat de evaluare psiho-socială a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 19 ianuarie 2011, pentru când se va cita inculpatul, cu mandate de aducere la domiciliile indicate la urmărirea penală, se vor cita partea vătămată, Serviciul de Probaţiune şi partea responsabilă civilmente F***** E****. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 noiembrie 2010.