T*** I****
Inculpat PERSOANĂ SOLICITATĂSentinţa penală nr.320 din 11.10.2010 - Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 28 septembrie 2010, de către Judecătoria de Primă Instanţă nr.1 din Huelva - Regatul Spaniei, pe numele persoanei solicitate T*** I****. Ia act de consimţământul la predare al persoanei solicitate. Dispune predarea persoanei solicitate către autorităţile spaniole, cu respectarea regulii specialităţii şi a condiţiei ca, în cazul în care se va pronunţa împotriva acesteia o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea acelei pedepse. Dispune arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11 octombrie 2010 şi până la data de 09 noiembrie 2010, inclusiv. Constată că persoana solicitată a fost reţinută la data de 11 octombrie 2010, ora 1500. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 640 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2010