Dosar 9791/325/2010 din 21.04.2010

înlocuirea pedepsei amenzii penale (art.449 ind.1 C.p.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9791/325/2010
Data dosar:
21.04.2010
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
înlocuirea pedepsei amenzii penale (art.449 ind.1 C.p.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.05.2011 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • admite cererea

    În baza art. 631 Cod penal, admite sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Timişoara privind pe intimatul-condamnat I. M. şi în consecinţă: Dispune înlocuirea pedepsei de 1500 lei amendă, aplicată intimatului-condamnat I. M., prin sentinţa penală nr. 2359 /01.10.2008 a Judecătoriei Timişoara, , pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prev. de art.180 alin. 2 Cod penal, în pedeapsa de 4(patru) luni închisoare, cu executare în regim de detenţie. În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 63 IND. 1 Cod penal, respinge sesizarea Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Timişoara privind pe intimatul-condamnat C. L. N.,, pentru înlocuirea amenzii de 1500 lei aplicată prin s.p. sus menţionată cu închisoarea. În temeiul art. 191 alin.1 Cod proc. penală, obligă pe fiecare intimat-condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru intimaţii-condamnaţi. Pronunţată în şedinţă publică de azi, 30 mai 2011.

  • Sedinta din data de 02.05.2011 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Emite adrese către ANP şi IGPR în vederea comunicării dacă persoana condamnată I. M. se află deţinut sau arestat. Emite adresă către Consiliul Local Medgidia, jud. Constanţa pentru a comunica o copie de pe registrul de naştere al condamnatului I. M. Va emite adresă către DEIP pentru a comunica domiciliul condamnatului I. M. Amână judecarea cauzei la data de 30.05.2011.

  • Sedinta din data de 04.04.2011 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa răspunsului de la ANAF amână cauza la 02.05.2011 pentru a se reveni cu adresă.

  • Sedinta din data de 07.03.2011 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Amână cauza la 04.04.2011 pentru a se reveni cu adresă către ANAF.

  • Sedinta din data de 07.02.2011 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    Amână cauza la 07.03.2011 pentru a se efectua adreese către A.N.A.F. şi la direcţia impozite şi taxe pentru a comunica dacă I.M. are bunuri impozabile.

  • Sedinta din data de 06.12.2010 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Încheiere

    Amână judecarea cauei la 07.02.2010 în vederea efectuării anchetei sociale în ceea ce-l priveşte pe condamnatul C.

  • Sedinta din data de 08.11.2010 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la 06.12.2010 pentru a se efectua ancheta socială şi faţă de lipsa de procedură cu condamnatul I*** M*****.

  • Sedinta din data de 25.10.2010 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Încheiere

    Emite adrese către Serviciul de Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Timişoara pentru efectuarea anchetelor sociale. Amână judecarea cauzei la data de 08.11.2010, C1P, sala 275, pentru când se citează condamnaţii.

  • Sedinta din data de 13.09.2010 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amânat

    Admite cererea formulată de procuror cu privire la emiterea unor adrese către Serviciile de Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei de la locurile de domiciliu al condamnaţilor, pentru efectuarea unor anchete sociale. Amână judecarea cauzei la data de 25.10.2010, C1P, sala 275, pentru când se citează condamnaţii.

  • Sedinta din data de 07.06.2010 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amânat

    Admite cererea de amânare formulată de procuror cu privire la efectuarea unor adrese către Biroul de asistenţă judiciară Timiş pentru a desemna apărători din oficiu pentru cei doi condamnaţi. Amână judecarea cauzei la data de 13.09.2010, C1P, sala 275, pentru când se citează condamnaţii. Prorogă discutarea cererii formulate de procuror cu privire la efectuarea anchetelor sociale.

Flux dosar


Actualizare GRPD