G***** L**** I***
PetentI********** D* P****** A* J******** C******
IntimatRespinge plângerea petentului
Hotarare 34/2011 din 13.01.2011Amână judecata cauzei la data de 13 ianuarie 2011, dată pentru care se citează intimatul,cu menţiunea să precizeze dacă-şi mai menţine cererea în probaţiune formulată cu privire la audierea martorei Munteanu Elena Florentina, având în vedere faptul că aceasta este plecată din ţară; petentul păstrează termen în cunoştinţă. Instanţa revine asupra sancţiunii amenzii judiciare aplicate martorei Munteanu Elena Florentina.
Amână judecata cauzei la data de 18 noiembrie 2010, dată pentru care se citează intimatul, petentul având termen în cunoştinţă. Se repetă procedura de citare cu martora Munteanu Elena Florentina la adresa indicată de intimat în întâmpinare şi cu mandat de aducere. Asupra sancţiunii amenzii judiciare aplicate martorei şi constatând lipsa acesteia şi de la acest termen de judecată, instanţa se va pronunţa la termenul viitor de judecată.
Amână judecata cauzei la data de 14 octombrie 2010, dată pentru care se citează intimatul cu menţiunea să indice adresa domiciliului actual a martorei Munteanu Elena Florentina, având în vedere menţiunea făcută pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare în sensul că aceasta este plecată în Italia, în situaţia în care se menţine cererea în probaţiune formulată cu privire la audierea acestei persoane în calitate de martor în cauză. Se repetă procedura de citare cu martora Munteanu Elena Florentina la adresa indicată de intimat în întâmpinare. Asupra sancţiunii amenzii judiciare aplicate martorei şi constatând lipsa acesteia de la domiciliu, instanţa se va pronunţa la termenul viitor de judecată.
Amână judecata cauzei la data de 22 iulie 2010, dată pentru care se citează intimatul, petentul păstrând termen în cunoştinţă. Se repetă procedura de citare cu martora Munteanu Elena Florentina la adresa indicată de intimat în întâmpinare. În temeiul art.108/1 alin.2 lit.a Cod procedură civilă dispune amendarea martorei Munteanu Elena Florentina cu amendă judiciară de 200 lei. În temeiul art.108/4 Cod procedură civilă dispune comunicarea încheierii de faţă martorei amendate. Potrivit art.108/5 Cod procedură civilă, martora are dreptul de a formula cerere de reexaminare prin care să solicite, motivat, să se revină asupra amenzii, cerere ce trebuie adresată instanţei de judecată în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii de faţă.
Văzând că prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă şi administrarea probelor cu înscrisuri şi cu martora Munteanu Elena Florentina, admite cererea în probaţiune cu înscrisuri şi martora Munteanu Elena Florentina formulată de intimat prin întâmpinare şi amână judecata cauzei la data de 24 iunie 2010, dată pentru care se citează intimatul şi martora Munteanu Elena Florentina, petentul păstrând termen în cunoştinţă. Ia act că petentul nu a solicitat probe în susţinerea plângerii sale.
amână cauza pentru 3 iunie 2010
În vederea respectării dreptului la apărare şi văzând dispoziţiile art.118 C.proc.civ., admite cererea de amânare formulată de intimat şi amână judecata cauzei la data de 06 mai 2010, dată pentru care se citează intimatul, petentul păstrând termen în cunoştinţă.