Dosar 9800/2/2010 din 12.10.2010

recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9800/2/2010
Data dosar:
12.10.2010
Instanta:
Curtea de Apel București
Departament:
Secţia a II-a penală
Obiect:
recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.01.2011 la ora 9:00

    Complet: S2 Complet separat
  • Soluţionare

    Amână pronunţarea la 11.01.2011. Sp 10/Admite sesizarea Parchetului de pe lângă CAB. Recunoaşte sentinţa din 10.10.2008 pronunţată în dosar pen.nr.33/2007 a Tribunalului Regional din Albacete - secţia 002 şi sentinţa din 13.07.2008 a Tribunalului Suprem din Madrid, prin care cetăţeanul român L****** I** a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 28 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea dr.de a vota, ca pedeapsă accesorie. Dispune transferarea condamnatului L****** I** într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 28 ani şi 6 luni închisoare şi a pedepsei accesorii a interzicerii de a vota. Deduce din pedeapsa aplicată de statul de condamnare, perioada executată de la 02.06.2007 la zi. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se suportă din fondul M.J. Cu recurs.

  • Sedinta din data de 29.11.2010 la ora 09:00

    Complet: S2 Completul nr. 1F
  • Amână cauza

    lipsă de procedură cu persoana condamnată

  • Sedinta din data de 08.11.2010 la ora 09:00

    Complet: S2 Completul nr. 1F
  • Încheiere

    Lipsă procedură condamnat.

Flux dosar


Actualizare GRPD