D******* G******* A F********* P****** A****
Recurent CreditorS* D**** R****** 2*** S**
Intimat DebitorÎn temeiul art.131 din Legea nr. 85/2006 dispune închiderea procedurii de insolvenţă şi radierea debitorului S.C DAVID RAMETAL 2000 S.R.L În baza art.136 din Legea nr. 85/2006 descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatorire sau responsabilitate faţă de debitor şi averea sa, faţă de procedură, creditori şi asociat cu excepţia obligaţiei de a pune la dispoziţia creditorilor şi a executorului a tabelului definitiv consolidat, în scopul executării silite a sentinţei nr. 1874/2011 pronunţată în dosarul nr. 642/1259/2011 a Tribunalului Specializat Argeş . În temeiul art. 135 din lege se va dispune notificarea sentinţei, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Argeş şi Oficiului registrului Comerţului Argeş, în vedere efectuării menţiunii de radiere şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În temeiul art. 902 pct. 16 Cod civil, dispune notificarea sentinţei OCPI Argeş în vederea notării în cartea funciară a închiderii procedurii. Dispune achitarea onorariului lichidatorului judiciar , în conformitate cu prevederile art.107 alin.2 lit. b) din Legea nr. 85/2006 Plata sumei de 3800 lei, plus TVA reprezentând onorariul practicianului în insolvenţă şi cheltuieli de procedură , se va face în condiţiile art.4 alin. 4 din Legea 85/2006 , din fondul de lichidare ORC Argeş, în conformitate cu disp art. 37 alin.4 din OUG nr. 86/2006, lipsind disponibilităţile din contul debitorului. Definitivă şi executorie. Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică , azi 25.04.2012, la Tribunalul Specializat Argeş.
Amână judecarea cauzei la 25.04.2012 în vederea citării părţilor prin BPI cu menţiunea discutării propunerii de închidere a procedurii în temeiul art. 131 din L 85/2006 sau avansarea sumelor necesare continuări procedurii de insolvenţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.02.2012.
Amână judecarea cauzei la 15.02.2012 în vederea soluţionării acţiunii în atragerea răspunderii administratorului debitoarei în temeiul art. 138 din L 85/2006. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 7.12. 2011
Amână judecarea cauzei la 7.12.2011 în vederea soluţionării acţiunii în atragerea răspunderii administratorului debitoarei în temeiul art. 138 din L 85/2006. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.10. 2011
Amână judecarea cauzei la 12.10.2011 în vederea soluţionării acţiunii în atragerea răspunderii administratorului debitoarei în temeiul art. 138 din L 85/2006. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.06 2011
În baza art.11 lit.d) din Legea 85/2006, confirmă lichidatorul judiciar CABINETE ASOCIATE DE PRACTICIENI ÎN INSOLVENŢĂ MINCU ŞI ILIESCU votat de adunarea creditorilor, cu un onorariu fix de 1000 lei/lună. Amână judecarea cauzei la 22.06.2011 în vederea soluţionării acţiunii în atragerea răspunderii administratorului debitoarei în temeiul art. 138 din L 85/2006. Cu recurs odată cu fondul.. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Aprilie 2011
În baza art. 54 alin. 5 raportat la art. 107 alin.1 lit.D din L 85/2006 R aprobă concluziile raportului întocmit de administratorul judiciar Mincu Lavinia şi dispune intrarea în faliment în procedura simplificată a debitoarei S.C DAVID RAMETAL 2000 S.R.L În temeiul art. 107 alin.2 din L 85/2006 R confirmă în calitate de lichidator judiciar pe Cabinete Asociate Mincu & Iliescu cu o retribuţie de 1000 lei lunar plus TVA şi care va îndeplini atribuţiile prev. de art. 25 din lege. În temeiul art. 107 alin. 2 dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după data deschiderii procedurii la 1.03.2011. Dispune predarea în termen de 10 zile de la data pronunţării prezentei sentinţe, a listei cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după data deschiderii procedurii. Dispune notificarea intrării în faliment a debitoarei tuturor creditorilor şi ORC Argeş în vederea efectuării menţiunilor şi publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art. 113-115 din lege dispune sigilarea şi inventarierea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Menţine termenele procedurale stabilite prin sentinţa de deschidere a procedurii. Termen la 27.04.2011. Definitivă şi executorie. Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Februarie 2011
Admite cererea creditorului. D.G.F.P. ARGEŞ - ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE CURTEA DE ARGEŞ În temeiul art. 33 alin.6 rap. la art. 1 alin.1 din L 85/2006 R deschide procedura generală a insolvenţei împotriva debitorului S.C. DAVID RAMETAL 2000 S.R.L. În temeiul art. 34 din L 85/2006 numeşte administrator judiciar pe Cabinet individual de insolvenţă Mincu Lavinia pentru care stabileşte o retribuţie lunară de 500 lei plus TVA şi care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege. Pune în vedere debitorului obligaţia prevăzută de art. 44 din lege, iar administratorului judiciar obligaţia prev. de art. 45 din lege. Ridică debitorului dreptul de administrare. Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi ORC Argeş prin Buletinul procedurilor de insolvenţă în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 61 din L 85/2006. Fixează termenul limită pentru depunerea declaraţiei de creanţă la 15.02.2011. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi publicarea tabelului preliminare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, dovada urmând a fi depusă la dosar la 03.03.2011. Termenul de contestare a creanţelor este de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar. Termenul de soluţionare a contestaţiilor şi întocmirea tabelului definitiv al creanţelor la 16.03.2011. Stabileşte prima şedinţă a Adunării creditorilor la 04.03.2011. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii de către administratorul judiciar. Administratorul judiciar va întocmi raportul prevăzut de art. 54 din lege la data de 21.01.2011, precum şi rapoarte lunare de activitate. Administratorul judiciar va întocmi raportul prev. de art. 59 până la data de 17.02.2011. Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul urmând a fi deschis de către administratorul judiciar. Termen pentru continuarea procedurii la 16.02.2011. Definitivă şi executorie Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Ianuarie 2011
În baza art. 107 Cod pr. Civ., pentru lipsă de procedură cu părţile , amână judecarea cauzei la 05.01.2011. Se reia procedura de citare cu părţile, în baza art.85 C.pr.civilă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.10. 2010, la Tribunalul Comercial Argeş
Se formulează adresă către O.R.C. de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a solicita să se comunice instanţei certificatul constatator al debitoarei, care să conţină datele de identificare la zi şi istoricul acesteia. Se reia procedura de citare cu părţile, în baza art.85 C.pr.civilă. Amână judecarea cauzei la 13.10.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Septembrie 2010, la Tribunalul Comercial Argeş