M********* P******** A********
InculpatP******* M********* P******** D******
Parte responsabilă civilmenteP******* M********* P******** C********
Parte responsabilă civilmenteM********* P******** A********
InculpatÎn baza art. 86 alin. 1 OUG 195/2002, cu aplic. art. 99 alin. 3 Cp, art. 109 Cp, condamnă pe inculpatul M********* P******** A******** la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea permis de conducere. În baza art. 71 Cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cp. Ia act că fapta din prezenta cauză este concurentă cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 277/13.04.2011 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin nerecurare la data de 03.05.2011. În baza art. 85 Cp rap. la art. 110 Cp anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 (patru) luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 277/13.04.2011 a Judecătoriei Suceava. În baza art. 33 lit. a Cp, art. 34 lit. b Cp, contopeşte pedeapsa aplicată în cauză cu pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 277/13.04.2011 a Judecătoriei Suceava, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 (nouă) luni închisoare. În baza art. 71 Cp interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cp. În baza art. 110 Cp rap. la art. 85 alin. 3 Cp suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 1 an şi 9 luni, ce se calculează de la data de 03.05.2011 când a rămas definitivă Sentinţa penală nr. 277/13.04.2011 a Judecătoriei Suceava. În baza art. 359 alin. 1 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cp referitoare la revocarea suspendării condiţionate şi executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art.71 alin. 5 Cp suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul art. 191 alin. 1 Cpp obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 100 de lei va fi înaintată în fondurile Ministerului Public, iar suma de 200 de lei reprezentând onorariu apărător oficiu în cursul urmăririi penale conform delegaţiei nr. 1597/27.07.2010 şi suma de 200 de lei reprezentând onorariu apărător oficiu în cursul judecăţii conform delegaţiei nr. 2453/29.10.2010 vor fi avansate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în fondurile Baroului de Avocaţi Suceava. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.06.2011.
Sancţionează martorul Mistalschi Pădureanu Cornel Andrei cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei. Cu drept de a formula cerere de scutire sau reducere a amenzii judiciare în termen de 10 zile de la comunicare. Amână judecarea cauzei la data de 15 iunie 2011, pentru când se vor cita: inculpatul, cu mandat de aducere şi prin afişare la Consiliul Local Salcea şi martorul Mistalschi Pădureanu Cornel Andrei cu mandat de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 25 mai 2011.
Se va emite adresă apărătorului din oficiu al inculpatului, avocat Fedorovici Marian, pentru a i se pune în vedere să se prezinte la judecarea cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 25 mai 2011, pentru când se vor cita: inculpatul, cu mandat de aducere şi prin afişare la Consiliul Local Salcea, partea responsabilă civilmente Mistalschi Pădureanu Dumitru, martorul Mistalschi Pădureanu Cornel Andrei cu mandat de aducere şi martorul din lucrări Cocriş Constantin Doru, la domiciliul indicat în declaraţia dată la urmărirea penală. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 6 aprilie 2011.
Amână judecarea cauzei la data de 6 aprilie 2011, pentru când se vor cita: inculpatul, cu mandat de aducere şi prin afişare la Consiliul Local Salcea, partea responsabilă civilmente Mistalschi Pădureanu Dumitru şi martorii Gherasim Andrei şi Mistalschi Pădureanu Cornel Andrei. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 2 martie 2011.
Se va emite adresă către Baroul Suceava pentru a se pune în vedere apărătorului din oficiu al inculpatului, avocat Fedorovici Marian, să se prezinte la judecarea cauzei sau să-şi asigure substituirea, în condiţiile legii. Se va emite adresă către Biroul Executări penale din cadrul Judecătoriei Suceava pentru a comunica instanţei soluţia pronunţată în dosarul nr. 900/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Amână judecarea cauzei la data de 2 martie 2011, pentru când se vor cita: inculpatul, cu mandat de aducere şi prin afişare la Consiliul Local Salcea, partea responsabilă civilmente Mistalschi Pădureanu Dumitru, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava şi partea responsabilă civilmente Mistalschi Pădureanu Constanţa primind termenul în cunoştinţă, conform noilor dispoziţii ale codului de procedură penală. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 26 ianuarie 2011.
Se vor emite adrese către I.P.J. Suceava pentru cazierul judiciar actualizat al inculpatului şi către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava pentru întocmirea unui referat de evaluare psiho-socială a inculpatului minor. Amână judecarea cauzei la data de 26 ianuarie 2011, pentru când se vor cita: inculpatul, cu mandat de aducere, părţile responsabile civilmente Mistalschi Pădureanu Dumitru şi Mistalschi Pădureanu Constanţa şi participantul Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29 noiembrie 2010.