D******* G******* A F********* P****** A****
CreditorS** A****** B*** S****
DebitorI** A****
CreditorD****** V*****
CreditorÎn baza art. 130 şi 132 din Legea 85/2006 Aprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar Tănăsescu Sabin. Dispune închiderea procedurii şi notificarea acesteia, precum şi plata către lichidator din fondul de lichidare a sumei de 3.000 lei, plus TVA, reprezentând onorariu şi cheltuieli de procedură. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de le 20 Decembrie 2012 la Tribunalul Specializat Argeş.
Amână pronunţarea la data de 20.12.2012.
Repune cauza pe rol pentru a pune în discuţia creditorilor Planul de distribuire a creanţelor. Termen: 13.12.2012. Se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Noiembrie 2012 la Tribunalul Specializat Argeş.
Amână pronunţarea la data de 22.11.2012.
Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen de judecată, în vederea soluţionării acţiunii în răspundere, promovată împotriva administratorului statutar al societăţii debitoare. Amână judecarea cauzei la data de 15.11.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Septembrie 2012 la Tribunalul Specializat Argeş.
Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen de judecată în vederea soluţionării contestaţiei împotriva raportului final de distribuţie formulată de creditoarea D******* G******* A F********* P****** A****, ce face obiectul dosarului 995/1259/2010/a1. Amână judecarea cauzei la data de 20.09.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Aprilie 2012 la Tribunalul Specializat Argeş.
Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen de judecată în vederea soluţionării eventualelor contestaţii la planul final de distribuţie şi pentru discutarea închiderii procedurii. Afişează la uşa instanţei tabelul de distribuire finală a sumelor încasate în urma valorificării bunurilor debitoarei Amână judecarea cauzei la data de 19.04.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2012.
Admite cererea administratorului judiciar, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea continuării procedurii. Amână judecarea cauzei la data de 23.02.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Noiembrie 2011.
Pune în vedere lichidatorului judiciar să întocmească raportul preliminar de distribuire a sumelor, conform disp.art. 122 din Legea 85/2006. Admite cererea lichidatorului judiciar prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea continuării procedurii insolvenţei. Amână judecarea cauzei la 17.11.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Octombrie 2011.
Admite cererea lichidatorului judiciar prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru continuarea procedurii insolvenţei prevăzută de Legea 85/2006. Amână judecarea cauzei la data de 06.10.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Iunie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.
Admite cererea lichidatorului judiciar prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a promova acţiune pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar al societăţii debitoare. Amână judecarea cauzei la data de 02.06.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Aprilie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.
În baza art.54 alin.5 raportat la art.107 alin.1 lit.D din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, Aprobă concluziile raportului întocmit de administratorul judiciar TĂNĂSESCU SABIN, şi dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC ARTEMIS BEST SRL, creditor fiind DGFP ARGEŞ. În temeiul art.107 alin.2 din Legea 85/2006 confirmă în calitate de lichidator judiciar pe TĂNĂSESCU SABIN, cu o retribuţie de 1000 lei lunar, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din Lege. În temeiul art.107 alin.2 din lege dispune dizolvarea societăţii debitoare. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la data de 07.02.2011. Dispune predarea în termen de 10 zile de la data pronunţării prezentei sentinţe a listei cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după data deschiderii procedurii. Dispune notificarea intrării în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC ARTEMIS SRL, tuturor creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea efectuării menţiunilor şi publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art.113-115 din Legea 85/2006, dispune sigilarea şi inventarierea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Termen pentru continuarea procedurii la 07.04.2011. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 07 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 20.01.2011 la Tribunalul Comercial Argeş.
Amână pronunţarea în cauză la data de 20.01.2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Ianuarie 2011 la Tribunalul Comercial Argeş.
Admite cererea formulată de creditoarea DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE ARGEŞ pentru AFP LEORDENI pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitoarei SC ARTEMIS BEST SRL . În temeiul art.33 alin.6 raportat la art.1 alin.1 din Legea privind procedura insolvenţei, Deschide procedura generală a insolvenţei împotriva debitorului SC ARTEMIS BEST SRL . În temeiul art.34 din Legea privind procedura insolvenţei, Numeşte administrator judiciar provizoriu pe SABIN TĂNĂSESCU , cu sediul în Piteşti, str. Tineretului bl. 16 sc. D ap.4 , judeţul Argeş , pentru care stabileşte o retribuţie lunară de 1000 lei, la care se adaugă TVA şi care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din lege. Pune în vedere debitorului obligaţia prevăzută de art.44 din lege, iar administratorului judiciar obligaţia prevăzută de art.45 din lege. Menţine dreptul de administrare al debitorului numai împreună cu administratorul judiciar. Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului SC ARTEMIS BEST SRL, asociaţilor, acţionarilor, creditorilor, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat al debitorului şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea efectuării menţiunii, conform prevederilor Codului de Procedură Civilă, prin publicare pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la 10.01.2011. Cererile vor cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul acestuia, suma datorată şi temeiul cranţei şi vor fi însoţite de documente justificative ale creanţei şi ale actelor de constituire de garanţii şi de dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 120 lei şi 5 lei timbru judiciar. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 28.01.2011. Pune în vedere lichidatorului judiciar să trimită spre publicare la Buletinul Procedurilor de Insolvenţă tabelul preliminar al creanţelor şi să depună la dosar dovada publicării lui. Debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii la tabelul preliminar al creanţelor, ce vor fi depuse la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a acestui tabel, însoţite de dovada achitării taxei de timbru în sumă de 120 lei şi 5 lei timbru judiciar. Fixează termen pentru soluţionarea contestaţiilor şi pentru definitivarea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 10.02.2011. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 04.02.2011 ora 12,00, şi convoacă creditorii debitorului. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului de către lichidatorul judiciar, care va întocmi raportul prevăzut de art.54 din Lege la data de 16.12.2010 şi rapoarte de activitate cu 5 zile înaintea termenelor de continuare a procedurii. Administratorul judiciar va întocmi raportul prevăzut de art.59 din lege până cel târziu la data de 13.01.2011, arătând dacă există posibilitatea de redresare în baza unui plan de reorganizare, sau va formula propunerea privind intrarea în faliment a debitorului în procedura generală. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către administratorul judiciar. Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei contul urmând a fi deschis de către administratorul judiciar. Termen la 13.01.2011 pentru continuarea procedurii. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 25.11.2010, la Tribunalul Comercial Argeş.
Amână pronunţarea în cauză la data de 25.11.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Noiembrie 2010, la Tribunalul Comercial Argeş.
Acordă termen de judecată pentru a se emite adresă către ORC Argeş, în sensul de a comunica datele de identificare şi situaţia juridică a debitoarei . Se citează societatea debitoare, conform disp. art. 85 şi urmc.pr.civilă. Amână judecarea cauzei la 18.11.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Septembrie 2010, la Tribunalul Comercial Argeş.