E* O* G** D********** S* T** M****
Intimat ContestatorP******* M******* B***
Recurent IntimatAdmite plângerea formulată de petentul E.ON Gaz Distribuţie SA. Anulează procesul-verbal de contravenţie şi exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 10.000 lei.
Pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, amână pronunţarea la data de 01.02.2011.
Acordă termen la data de 25.01.2011 pentru ca petenta să depună ordinul de detectare şi să prezinte spre vedere instanţei originalul registrului de evidenţă a datei înregistrării efective a remedierii.
Pentru ca mandatara intimatei să ia cunoştinţă de ordinele de serviciu depuse de mandatarul intimatei, acordă termen la data de 11.01.2011.
Pentru a da posibilitatea mandatarei intimatei de a lua la cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor, acordă termen la data de 23.11.2010.
Pentru ca mandatarul societăţii să semneze în original cererea introductivă, iar dacă înţelege să fie formulată prin consilier juridic să facă o menţiune în acest sens şi să depună dovada mandatului şi de asemenea să certifice pentru conformitate cu originalul toate actele din dosar, sub sancţiunea suspendării cauzei în baza art.155 indice 1 Cod procedură civilă şi pentru a fi citaţi martorii părţilor, acordă termen la data de 26.10.2010.
Pentru a da posiblitatea contestatoarei să ia cunoştinţă de întâmpinare, acordă termen la data de 05.10.2010.