S** . X** M**** S*****
ContestatorA********* A***** C******
IntimatRespinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect. Respinge contestaţia la executare ca nefondată. Dispune obligarea contestatoarei să achite intimatului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 aprilie 2011.
Din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea la data de 19 aprilie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 aprilie 2011.
Respinge excepţia de netimbrare a contestaţiei la executare ca neîntemeiată şi dispune continuarea judecăţii, sens în care: Fixează termen de judecată la data de 12 aprilie 2011. Cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţa publică azi, 22 martie 2011.
Se va efectua adresă contestatoarei să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 204 lei şi a timbrului judiciar de 4 lei, sub sancţiunea anulării contestaţiei la executare ca netimbrată. Stabileşte o cauţiune în cuantum de 8478 lei în sarcina contestatoarei în vederea soluţionării capătului de cerere privind suspendarea executării silite şi pune în vedere acesteia, prin adresă, să facă dovada achitării acestei cauţiuni până la termenul următor de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 22 martie 2011, pentru când se va cita contestatoarea cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar şi cu menţiunea de a face dovada achitării cauţiunii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 februarie 2011.
Se va efectua adresă către contestatoare pentru a depune la dosar precizări la acţiune în sensul de a indica valoarea debitului contestat, în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar şi în vederea stabilirii cauţiunii pentru soluţionarea capătului de cerere privind suspendarea executării silite. Se va efectua adresă către Biroul Executorului Judecătoresc Câmpulungeanu M.G. Sarmis din Suceava pentru a comunica copii certificate de pe actele din dosarul de executare nr. 312/E/2010. Amână judecarea cauzei la data de 22 februarie 2011, pentru când se va cita contestatoarea. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 ianuarie 2011.
Admite cererea de preschimbare termen de judecată, formulată de intimatul A********* A***** C******. Dispune preschimbarea termenului fixat pentru judecată în dosarul nr. 9964/314/2010 al Judecătoriei Suceava din data de 1 martie 2011, în data de 25 ianuarie 2011. Dispune citarea părţilor pentru noul termenul de judecată fixat. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 decembrie 2010.