P**** G*******
PetentI************ D* P****** A* J******** M********
Intimatrespinge plângerea contravenţională formulată de petentul P**** G******* domiciliat în loc.Bârsana nr.819A, jud.Maramureş în contradictoriu cu IPJ MM împotriva P.V. seria AP nr. 2027202 încheiat la data de 08.08.2010.Irevocabilă.
A.P. 12.04.2011
Pentru a da posibilitatea petentului să propună alte elemente probatorii în dovedirea susţinerilor sale
În vederea administrării probei testimoniale cu depoziţia martorului semnatar al procesului verbal de contravenţie Trif Adrian, care se va cita la adresa indicată cu mandat de aducere,
Faţă de cererea de amânare formulată de petent, pentru a-i da posibilitatea să studieze întâmpinarea şi să-şi exprime poziţia procesuală faţă de aceasta, În vederea administrării probei testimoniale cu depoziţia martorului semnatar al procesului verbal de contravenţie Trif Adrian, care se va cita la adresa indicată,