A**** G*******
Intimat InculpatD******** Ş*******
Intimat Parte civilăD******** I**** P*** R*********** L**** D******** Ş*******
Intimat Parte civilăS*** R***** T******** S*****
Parte responsabilă civilmenteS*** O***** S*****
Apelant Parte civilăÎn baza art. 178 alin. 2 C.p., condamnă pe inculpatul A**** G*******, la pedeapsa de: - 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 C.p., interzice inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. 1 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.p., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 861 C.p., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, pe o durată de 6 ani, care constituie termen de încercare, potrivit art. 862 alin. 1 C.p. În baza art. 863 alin. 1 C.p., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 alin. 5 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului. În baza art. 14 şi 346 C.p.p., coroborate cu art. 998, 999 şi art. 1000 alin. 3 C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile D******** Ş******* şi DASCALIUC IONEL, prin reprezentant legal D******** Ş*******, şi partea civilă S*** O***** S*****, şi obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. ROMTAŞ EXPRES TRANS S.R.L.,să plătească: - suma de 11.100 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, şi suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă D******** Ş*******; - suma de 1.701,78 lei, cu titlu de despăgubiri materiale periodice pentru perioada 17.05.2007 – 20.08.2008, şi suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă DASCALIUC IONEL, prin reprezentant legal D******** Ş*******; - 8.418,20 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, către partea civilă S*** O***** S*****; Respinge restul pretenţiilor civile formulate de părţile civile D******** Ş******* şi DASCALIUC IONEL, prin reprezentant legal D******** Ş*******, şi partea civilă S*** O***** S***** Obligă ASOCIAŢIA FONDUL DE PROTECŢIE A VICTIMELOR STRĂZII (F.P.V.S.), să garanteze plata despăgubirilor materiale şi a daunelor morale acordate părţilor civile D******** Ş******* şi DASCALIUC IONEL, prin reprezentant legal D******** Ş*******, şi părţii civile S*** O***** S*****, în limitele prevăzute de reglementările legale în vigoare la data producerii accidentului, respectiv la data de 17.05.2007. În baza art. 346 C.p.p., ia act de faptul că SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ SIBIU, nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 191 alin. 1 şi 3 C.p.p., obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. ROMTAŞ EXPRES TRANS S.R.L. Bucureşti, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 3.000 lei, din care suma de 500 lei reprezintă onorariul pentru asistenţa juridică din oficiu şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Sibiu. În baza art. 193 alin. 1 şi 4 C.p.p., obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. ROMTAŞ EXPRES TRANS S.R.L. Bucureşti, la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă D******** Ş******* în sumă de 3.800 lei.
Amână pronunţarea cauzei la data de 14.07.2010.
Având în vedere faptul că mandatul de aducere emis pe numele inculpatului nu a fost executat, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 07.07.2010.
Apreciind necesară prezenţa inculpatului, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 09.06.2010.
Constată că prin decizia penală nr. 240 din 09.12.2009 a Tribunalului Sibiu a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale a asigurătorului S.C. Moldasig S.R.L., prin mandatar S.C. Coris Roumanie Broker de asigurare-reasigurare S.R.L. Introduce în cauză Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi acordă termen de judecată la data de 12.05.2010.
Faţă de lipsa de procedură cu asigurătorul, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 14.04.2010.