E** F*****
PetentI************ D* P****** A* J******** - P****** R****** P******
IntimatRespinge plângerea . Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 7 Decembrie 2011.
Amână pronunţarea cauzei la data de 07.12.2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică. azi, 30.11.2011.
Încuviinţează probele solicitate de apărătorul petentului în baza dispoziţiilor art. 167 alin.1 Cod procedură civilă. Pune în vedere petentului, prin apărător să depună la dosar lista cu numele martorilor în termen de 5 zile sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la 30.11.2011. Se citează intimatul. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Octombrie 2011.
Având în vedere cererea depusă de către petent constată că este legală, urmând ca în baza dispoziţiilor art. 156 Cod procedură civilă să fie admisă şi dispune amânarea cauzei. Se citează părţile. Se emite adresă către intimat să înainteze la dosar şi alte cadre foto privind săvârşirea faptei de către petent. Amână judecarea cauzei la 19.10.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 August 2011.