H****** I***
Recurent InculpatM***** A****
Parte vătămatăÎn baza art. 180 alin. 2 Cod penal, condamnă pe inculpatul H. I., la: - 8(opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „lovirea sau alte violenţe”. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate. În baza art. 82 Cod penal stabileşte în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 2 ani şi 8 luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale În baza art. 359 Cod procedură penală, îi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, 84 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.”a”, teza a-II-a şi lit.”b”, Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 14 şi 346 Cod proc. penală, admite în parte acţiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă M. A. În baza art. 14 şi 346 Cod proc. penală, art. 998, 999 Cod civil, obligă inculpatul către partea civilă la plata sumei de 1080 lei despăgubiri materiale. În baza art. 193 alin. 1 Cod proc. penală, obligă pe inculpat către partea civilă la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare în cauză, reprezentând onorariu de avocat. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 300 lei. Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror partea civilă şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din 26 martie 2012.
Amână cauza la 26.03.2012 în vederea administrării probei testimoniale.
Amână cauza la 27.02.2012 în vederea audierii martorilor.
Amână cauza la 30.01.2012 pentru a se audia martorii din rechizitoriu S. şi L.
Amână cauza la 19.12.2011 pt. ca să se audieze inculpatul sau a se propune probe.
Amână cauza la 05.12.2011 pt. a fi adus inculpatul cu mandat.
Amână cauza la 21.11.2011 pt. a se prezenta inculpatul în vederea audierii.
Încuviinţează cererea de amânare în vederea pregătirii apărării solicitată de apărătorul inc. H.I. şi amână cauza la 10.10.2011.
Amână cauza la 12.09.2011 pt. a fi aduc inculpatul cu mandat.