Dosar 10053/84/2010 din 12.08.2011

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10053/84/2010
Data dosar:
12.08.2011
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.11.2011 la ora 8:30

    Complet: COMPLETUL NR. 2-R
  • Admis recurs

    Admite recursul declarat de reclam. GM împotriva sentinţei civile nr. 2773 din 28.04.2011 a Tribunalului Sălaj pronunţată în dosarul nr. 10053/84/2010 pe care o modifică în parte în sensul că: Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta GM, anulează în parte dispoziţia nr. 502/11.11.2010 emisă de SU Zalău, în ce priveşte sancţiunea aplicată, înlocuind măsura desfacerii contractului individual de muncă cu sancţiunea avertismentului scris. Dispune reintegrarea reclamantei pe funcţia deţinută anterior, cea de referent salarizare în cadrul serviciului resurse umane. Obligă pe pârâtă la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 noiembrie 2011.

  • Sedinta din data de 22.11.2011 la ora 8:30

    Complet: COMPLETUL NR. 2-R
  • Amână cauza

    ptr. deliberare - AP 29.11.2011

  • Sedinta din data de 01.11.2011 la ora 8:30

    Complet: COMPLETUL NR. 2-R
  • Amână cauza

    ptr. studiu întâmpinare

Flux dosar


Actualizare GRPD