C******** D******
Recurent INCD**** M***** D*****
Intimat PARTE CIVILĂO**** N******* S*****
Recurent PARTE CIVILĂJ*** O** I******** M********
Recurent ASIGURATORP******** D* P* L**** J*** A***
RecurentÎn baza art. 178 alin 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a şi 76 lit. c Cod penal condamnă inculpatul C******** D******, în prezent aflat în Penitenciarul Arad, la pedeapsa de: - 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă În baza art.11 pct.2 lit. a) raportat la art.10 lit. d Cod procedură penală achită acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 36 alin. 3 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată de 1 an închisoare, durata deja executată din 25.05.2011 la zi. În temeiul art. 350 Cod procedură penală menţine starea de arest a inculpatului. În baza art. 346 Cod procedură penală raportat la art.14 alin. 3 lit. b) Cod procedură penală admite în parte acţiunea civilă exercitată de părţile civile Dubaş Marius Daniel şi O**** N******* S***** şi pe cale de consecinţă obligă inculpatul, să plătească părţii civile Dubaş Marius Daniel civile suma totală de 100.000 Euro şi 12.000 lei cu titlu de daune din care: 12.000 lei reprezentând daune materiale, iar suma de 100.000 Euro daune morale, iar părţii civile O**** N******* S*****, suma totală de 100.000 Euro şi 10.000 lei cu titlu de daune din care: 10.000 lei reprezentând daune materiale iar suma de 100.000 Euro daune morale şi respinge restul pretenţiilor civile. Obligă asigurătorul, JSIK OZK Insurance – prin corespondent SC Avus Internaţional Broker de Asigurare Reasigurare SRL, cu sediul în Bucureşti, la plata tuturor sumelor indicate mai sus cu titlu de despăgubiri civile în măsura în care aceste sume nu sunt achitate de inculpat. În baza art. 191 alin.1 şi 3 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 2700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 193 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească părţii civile O**** N******* S*****, suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate. În baza art. 50 din Legea nr. 136/1995 obligă asigurătorul la plata sumei indicate mai sus cu titlu de cheltuieli judiciare în măsura în care această sumă nu este achitată de inculpat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare cu inculpatul şi partea civilă Dubaş Daniel Marius şi de la pronunţare cu celelalte părţi. Pronunţată în şedinţa publică din 06 octombrie 2011
Amână pronunţarea pentru data de 06.10.2011.
Menţine măsura arestului preventiv. T: 29.09.2011, ora 11, pentru audierea martorului Pogan Dan.
T:08.09.2011, P.07,pentru audierea martorilor.
T. 24.08.2011, complet special PS 06, pt. indeplinire procedura de citare cu asiguratorul. mentine starea de arest preventiv.
T: 03.08.2011, complet PS-07, pentru citarea în cauză a asigurătorului.
T: 13 iulie 2011, complet PS 03, pentru a se răspunde la adresa Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, în vederea desemnării unui corespondent de carte verde în România.
Mentine arestul preventiv a inculpatului.