B***** A*******
ReclamantO**** N******** R*****
PârâtAdmite acţiunea formulată şi precizată de către reclamanta B***** A******* în contradictoriu cu pârâta O**** N******** R*****. Obligă pârâta să recalculeze reclamantei drepturile salariale conform Actului Adiţional din 01.01.2010 la contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 984/01.04.2005, pornind de la salariul de încadrare de 1211, începând cu data de 01.01.2010. Obligă pârâta să achite reclamantei diferenţa dintre salariul plătit şi astfel recalculat începând cu data de 01.01.2010 şi până la zi, sumă ce urmează a fi indexată cu coeficientul de inflaţie aplicabil la data plăţii. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. Definitivă şi executorie de drept. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 25.10.2012.
Hotarare 11051/2012 din 25.10.2012