S* S*** W*** T****** G** H*** K* P*** Î*********** H***** R**** V*****
ContestatorS* A*** P**** S**
IntimatS* E******* S*** S**
IntimatConstată perimată cererea formulată de contestatoare. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 13 noiembrie 2013.
Hotarare 11077/2013 din 13.11.2013Suspendă judecarea prezentei pricini, conform dispoziţiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere suspendare din 26.09.2012Pentru a-i da posibilitatea contestatoarei, prin reprezentanta sa, de a depune la dosarul cauzei traducerea înscrisurilor depuse la acest termen de judecată şi pentru a-şi preciza acţiunea în scris.
Constatând că reprezentantul contestatoarei a reziliat contractul cu aceasta, faţă de lipsa de procedură cu contestatoarea, urmează a dispune citarea acesteia. Instanţa respinge cererea de suspendare a executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare formulată de contestatoare, având în vedere că aceasta nu a făcut dovada achitării cauţiunii aferentă acestui capăt de cerere.
Incheiere de sedinta din 30.05.2012Pentru a-i da posibilitatea reprezentantei contestatoarei să depună înscrisuri în probaţiune şi să facă dovada achitării cauţiunii stabilite în sarcina contestatoarei aferentă cererii de suspendare.
Incheiere de sedinta din 25.04.2012Pentru a-i da posibilitatea contestatoarei să depună dovada achitării cauţiunii.
Pentru a-i da posibilitatea reprezentantei contestatoarei să depună înscrisuri în probaţiune. Stabileşte o cauţiune în sarcina contestatoarei aferentă cererii de suspendare până la soluţionarea contestaţiei la executare, a cărei dovadă de achitare urmează a fi făcută la termenul următor de judecată.
Incheiere de sedinta din 22.02.2012Lipsa dosarului execuţional.
Lipsa dosarului execuţional.