F******* F*** K**** P*** R*** P********* F*****
Intimat ContestatorM********* S****** - P*** P*****
Recurent IntimatAdmite contestaţia, astfel cum a fost modificată. Îndreaptă actele de executare efectuate de intimat faţă de contestatoare, respectiv, somaţia nr. 109200 din 07.10.2011 şi titlul executoriu nr. 13521 din 07.10.2011, în sensul că executarea se consideră a fi valabil efectuată în limita sumei de 119 lei. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.09.2012.
Amână pronunţarea pentru data de 18.09.2012. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 septembrie 2012.
Amână pronunţarea pentru data de 11.09.2012. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04 septembrie 2012
Se va emite adresă către intimat pentru a înainta la dosar decizia de impunere aferentă anului 2008, în ceea ce priveşte mijlocul de transport deţinut de către contestator, la care se face referire în adresa nr. 94496/11.07.2012, precum şi dovada de comunicare a acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 4 septembrie 2012, complet C10, pentru când se va cita intimatul Municipiul Suceava - prin primar. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17 iulie 2012.
Se va reveni cu adresă către intimat pentru a înainta la dosar documentaţia ce a stat la baza emiterii somaţiei şi a titlului executoriu contestate în prezenta cauză, inclusiv deciziile de impunere prin care s-au stabilit impozitul de 119 lei, precum şi majorările şi penalităţile de întârziere. Amână judecarea cauzei la data de 17 iulie 2012, pentru când se va cita intimatul Municipiul Suceava - prin primar. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 mai 2012.
Ia act de precizările formulate de către contestatoare şi dispune introducerea în cauză în calitate de intimat a Municipiului Suceava – prin primar. Dispune scoaterea din cauză şi de pe citativ a Primăriei Suceava – Serviciul de Buget, Contabilitate şi Fiscalitate – Serviciul Urmărire şi Executare Silită. Raportat la precizările formulate de către contestatoare, prin reprezentant, şi la modificarea cadrului procedural, constată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Suceava – Serviciul de Buget, Contabilitate şi Fiscalitate – Serviciul Urmărire şi Executare Silită, invocată de către aceasta prin întâmpinare, a rămas fără obiect. Se va emite adresă intimatului pentru a înainta la dosar decizia de impunere ce a stat la baza emiterii somaţiei şi a titlului executoriu contestate în prezenta cauză. Amână judecarea cauzei la data de 29 mai 2012, pentru când se a cita intimatul Municipiul Suceava - prin primar, cu duplicatul precizărilor formulate de către reclamant şi înscrisurile ataşate. Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 mai 2012.
Pune în vedere contestatoarei, prin citaţie, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de în cuantum de 37,61 lei şi a timbrului judiciar de 1,5 lei, sub sancţiunea anulării cererii. De asemenea, pune în vedere acesteia să-şi precizeze cererea de chemare în judecată în conformitate cu dispoziţile art. 112 C.p.c, indicând pe cine înţelege să cheme în judecată, care este obiectul cererii, precum şi motivele de fapt şi de drept. I se va comunica duplicatul întâmpinării. Pune în vedere intimatului, prin reprezentant, să depună la dosar înscrisurile din dosarul de executare, respectiv contractul de comodat, decizia de impunere, precum şi dovada comunicării acesteia. Prorogă discutarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Suceava la termenul următor. Amână judecarea cauzei la data de 2 mai 2012, pentru când se a cita contestatoarea din mun. Suceava, str. Luceafărului, nr. 22, bl. 83, sc.C, ap. 4, jud. Suceava. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 martie 2012.