F******** J*** C****
PetentI************ J******* D* P****** S****** - P*** R****** L****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de către petenta F******** J*** C**** în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava – Poliţia Comunală Şcheia. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii de 402 lei (echivalentul a 6 puncte amendă), aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 8328186 din data de 03.10.2011, cu sancţiunea avertismentului, atrăgând atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal mai sus menţionat. Definitivă şi irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.01.2012.
Amână pronunţarea la data de 19.01.2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.01.2012.
În vederea asigurării dreptului la apărare al petentului, în temeiul art.6 CEDO şi pentru comunicarea duplicatului întâmpinării acestuia,