S*** C********* P*******
ReclamantC***** P******* P*** P*****
PârâtAdmite acţiunea civilă în constatare formulată de reclamanta S*** C********* P*******, astfel cum a fost modificată, în contradictoriu cu pârâta comuna Putineiu, jud. Teleorman, prin primar. Constată că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului construcţie „Magazin Mixt” situat în com. Putineiu, satul Băduleasa, judeţul Teleorman, având o suprafaţă construită de 80 m.p. şi vecinătăţile: N – dispensarul uman, E – D.J. 653, S – drum vicinal, V – teren primărie. Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.06.2011.
Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei prin care a solicitat acordarea unui alt termen de judecată pentru a preciza cererea în ceea ce priveşte vecinătăţile imobilului din litigiu . Acordă termen de judecată la data de 16 iunie 2011, complet nr.8 civil pentru ca apărătorul reclamantei să obţină de la pârâtă o comunicare referitoare la situaţia vecinătăţilor imobilului din litigiu . Termenul de judecată este dat în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iunie 2011.
Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei prin care a solicitat acordarea unui alt termen de judecată pentru a preciza cererea în ceea ce priveşte vecinătăţile imobilului din litigiu . Acordă termen de judecată la data de 2 iunie 2011, complet nr.8 civil pentru ca apărătorul reclamantei să obţină de la pârâtă o comunicare referitoare la situaţia vecinătăţilor imobilului din litigiu . Termenul de judecată este dat în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 mai 2011.
Admite proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul reclamantei. Acordă termen de judecată la data de 19 mai 2011, complet nr.8 civil pentru administrarea probatoriului de către reclamantă, căreia i se pune în vedere să depună şi înscrisuri care să dovedească personalitatea juridică şi forma de organizare a societăţii reclamante. Termenul de judecată este dat în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 aprilie 2011