A********** S***** A***
InculpatÎn baza art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002 republicata, cu aplicarea art.3201 Cpp şi art. 74 al.1 lit. c şi art.76 al.1 lit.e Cod pen condamnă pe inculpatulla o pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Face aplicarea disp. art. 71 Cod penal. rap la art.64 lit.a teza a2-a şi b Cod penal şi aplică inculpatului pedepsele accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81, 82 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni ( 3 luni durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de 2 ani stabilit de lege). În temeiul art. 71 al. 5 Cod penal dispune suspendarea pedepsei accesorie. În temeiul art. 359 C. proc. Pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind situaţiile care atrag revocarea suspendării condiţionate a pedepsei. În temeiul art. 191 al. 1 Cod proc. pen. obliga inculpatul la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi data de 30.06.2011.