F***** B********* O****** R**** A* B********
Petent RecurentP*** F******
Petent IntimatI************ J******* D* P****** S******* P*** R****** L****
IntimatAdmite exceptia inadmisibilitatii invocata din oficiu Respinge plângerea contravenţională ca inadmisibila. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 06.02.2012
În baza art.85 şi 107 Cod procedură civilă, faţă de lipsa de procedură cu petenta, În vederea soluţionării cauzei, D I S P U N E: Amână judecarea cauzei la data de 06 februarie 2012, pentru când se vor cita părţile, petenta şi prin afişare la uşa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 ianuarie 2012.
Instanţa respinge solicitarea domnului avocat Ionaşcu Daniel Dumitru de ataşare la prezenta cauză a cererii, formulate de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, întrucât nu este o cerere de modificare a acţiunii aflate pe rolul Judecătoriei Suceava ci se doreşte introducerea unei acţiuni cu totul diferite, care nu are nicio legătură cu acţiunea iniţială, în cauză nefiind incidente prevederile art.132 Cod procedură civilă. Se va emite adresă petentei, pentru a ne comunica dacă mai insistă în acţiunea formulată şi să facă dovada cu un certificat de grefă a obiectului dosarelor 2597/237/2001 al Judecătoriei Gura Humorului şi nr.2160/334/2011 al Judecătoriei Vatra Dornei, să depună la dosar copia procesului verbal seria CC nr. 7990475. Amână judecarea cauzei la data de 16 ianuarie 2012, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 noiembrie 2011.