I**** L*****
PetentR O M Â N I A JUDECĂTORIA TÂRGU MUREŞ Dosar nr. 1024/320/2011 Sentinţa penală nr. 424 Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2011 PREŞEDINTE: TEODORA ALBU GREFIER: MESZAROS CSILLA Ministerul Public a fost reprezentat de procuror ANDREEA ROXANA CIRŞAN de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş. Pe rol judecarea cererii de reabilitare judecătorească formulată de petentul IGNAT LÁSZLÓ. La apelul nominal facut în şedinţa publică , la pronunţare, se constată lipsa părţilor. Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în sedinta publică din 5 aprilie 2011 când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de sedintă din acea zi - care face parte integrantă din prezenta, iar instanta in vederea deliberării, a amânat pronunţarea pentru 12 aprilie 2011, când INSTANŢA Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 25.01.2011, petiţionarul I**** L***** a solicitat reabilitarea sa de sub efectele sentinţelor penale prin care a fost condamnat. În motivarea cererii de reabilitare, petiţionarul a apreciat că în prezent sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 134-137 Cod Penal şi art. 494-495 Cod Procedura Penală pentru a se dispune reabilitarea sa, respectiv a fost împlinit termenul de reabilitare, nu a suferit alte condamnări, îşi are asigurată existenţa prin muncă cinstită şi a achitat integral cheltuielile de judecată la care a fost obligat. S-au ataşat la dosarul cauzei: copia fişei de cazier judiciar a petiţionarului (f. 18), copia s.p. 808/1999 a Judecătoriei Târgu-Mureş (f. 22-27), copia Sentinţei penale nr. 743/1993 a Judecătoriei Târgu-Mureş (f. 28-29), copia S.p. nr. 242/1993 a Judecătoriei Târgu-Mureş (f. 30), copia S.p. nr. 1646/22.06.1993 a Judecătoriei Târgu-Mureş (f. 31), copia s.p. 665/1994 a Judecătoriei Târgu-Mureş (f. 33-34), copia s.p. nr. 197/1994 a Judecătoriei Târgu-Mureş (f. 35-36), copia S.p. nr. 1395/1994 a Judecătoriei Târgu-Mureş (f. 37-38). Potrivit fişei de cazier judiciar, petiţionarul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 743/1993 a Judecătoriei Târgu-Mureş la pedeapsa de 1 an închisoare, prin Sentinţa penală nr. 1646/1993 a Judecătoriei Târgu-Mureş – la pedeapsa de 12.000 lei rol amendă penală, prin Sentinţa penală nr. 197/1994 a Judecătoriei Târgu-Mureş la pedeapsa de 150.000 lei rol amendă penală, prin Sentinţa penală nr. 665/1994 a Judecătoriei Târgu-Mureş la pedeapsa de 200.000 lei amendă penală, prin Sentinţa penală nr. 1395/1994 a Judecătoriei Târgu-Mureş la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare – cu executare prin muncă şi la pedeapsa de 200.000 lei amendă penală, prin Sentinţa penală nr. 808/1999 a Judecătoriei Târgu-Mureş – la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare şi la pedeapsa de 200.000 lei amendă penală. Prin Sentinţa penală nr. 242/1993 a Judecătoriei Târgu-Mureş, petiţionarul a fost condamnat la pedeapsa de 14.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 36 alin. 1 din Decretul 328/1996. A fost de asemenea obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză în cuantum de 500 lei . Prin Sentinţa penală nr. 743/1993 a Judecătoriei Târgu-Mureş, petiţionarul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 288 alin. 1 Cod Penal (1 an închisoare), art. 291 Cod Penal (8 luni închisoare), art. 36 din Decretul 328/1996 (9 luni închisoare). Petiţionarul a fost obligat la achitarea sumei de 700 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului, ce au fost achitate conform chitanţei din 31.03.2011 (f. 46). Prin Sentinţa penală nr. 1646/22.06.1993 a Judecătoriei Târgu-Mureş a fost condamnat la pedeapsa de 12.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 36 alin. 1 din Decretul 328/1996. A fost de asemenea obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză în cuantum de 2500 lei . Prin Sentinţa penală nr. 197/1994 a Judecătoriei Târgu-Mureş a fost condamnat la pedeapsa de 150.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 36 alin. 1 din Decretul 328/1996. A fost de asemenea obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză în cuantum de 3000 lei . Prin Sentinţa penală nr. 665/1994 a Judecătoriei Târgu-Mureş a fost condamnat la 200.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 36 alin. 1 din Decretul 328/1996. A fost de asemenea obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză în cuantum de 5.500 lei . Prin Sentinţa penală nr. 1395/1994 a Judecătoriei Târgu-Mureş s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin Sentinţa penală nr. 242/1993 a Judecătoriei Târgu-Mureş, Sentinţa penală nr. 197/1994 a Judecătoriei Târgu-Mureş, Sentinţa penală nr. 1646/22.06.1993 a Judecătoriei Târgu-Mureş şi s-a dispus aplicarea pedepsei rezultante de 1 an şi 8 luni închisoare cu executare la locul de muncă şi pedeapsa amenzii penale în cuantum de 200.000 lei. Prin Sentinţa penală nr. 808/1999 a Judecătoriei Târgu-Mureş, definitivă prin Decizia penală nr. 221/R/25.06.2001 a Curţii de Apel Târgu-Mureş s-a dispus condamnarea petiţionarului I**** L***** la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea, în condiţiile art. 33 lit. a Cod Penal, a infracţiunilor de tăinuire (1 an şi 6 luni închisoare) şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (1 an închisoare). S-a dispus revocarea executării la locul de muncă a pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1395/1994 a Judecătoriei Târgu-Mureş şi s-a dispus contopirea acestei pedepse cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni aplicată. S-a dispus ca petiţionarul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare şi pedeapsa amenzii penale de 200.000 lei. S-a dispus, de asemenea, deducerea din durata pedepsei aplicate a perioadei reţinerii şi arestării preventive, din 28.01.1994 până la 28.02.1994 şi s-a constatat că pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare a fost integral executată. Petiţionarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum de 190.000 lei ce a fost achitată conform chitanţei nr. 979875/26.04.2001, astfel cum rezultă din conţinutul menţiunilor efectuate de Compartimentul Executări penale (f. 27 – verso). Instanţa constată că termenul de reabilitare a început la curgă la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri de condamnare, respectiv 25.06.2001, şi este, potrivit art. 135 alin. 1 lit. a Cod Penal de 4 ani şi 9 luni, acesta împlinindu-se la data de 25.03.2006. De la data ultimei condamnări petiţionarul nu a mai fost cercetat pentru săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală şi nici nu a mai fost condamnat. Astfel cum rezultă din chitanţele depuse la dosar – filele 45-48 – şi menţiunile înscrise de Biroul executări penale la fila 27 verso – rezultă că acesta a achitat cheltuielile judiciare la care a fost obligat. Astfel cu rezultă din înscrisurile depuse la dosar, petiţionarul are asigurate venituri legale – fiind administrator al societăţii comerciale SC Automobile Patrick SRL, precum şi din cedarea folosinţei bunurilor – conform contractelor de închiriere depuse la filele 6-9 ale dosarului cauzei . Pentru aceste considerente, instanţa apreciază că cererea de reabilitare formulată este întemeiată şi ca urmare, va dispune reabilitarea acestuia de sub efectele sentinţelor penale nr. 242/1993, nr. 743/1993, nr. 1646/22.06.1993, nr. 197/1994, nr. 665/1994, nr. 1395/1994 şi nr. 808/1999 ale Judecătoriei Târgu-Mureş, efectuarea cuvenitelor modificări în cazierul judiciar al acestuia şi pe ambele exemplare ale hotărârilor de condamnare. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod Procedura Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE În temeiul art. 494 Cod Procedura Penală raportat la art. 497 alin. 1 lit. a Cod Procedura Penală, admite cererea de reabilitare formulată de către petiţionarul I**** L*****. Dispune reabilitarea judecătorească a petiţionarului I**** L***** de sub efectele de sub efectele nr. 242/1993, nr. 743/1993, nr. 1646/22.06.1993, nr. 197/1994, nr. 665/1994, nr. 1395/1994 şi nr. 808/1999 ale Judecătoriei Târgu-Mureş. Dispune efectuarea cuvenitelor modificări în cazierul judiciar al petiţionarului, precum şi pe ambele exemplare ale Sentinţei penale 242/1993, nr. 743/1993, nr. 1646/22.06.1993, nr. 197/1994, nr. 665/1994, nr. 1395/1994 şi nr. 808/1999 ale Judecătoriei Târgu-Mureş. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod Procedura Penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru petiţionar şi Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2011.
amână pronunţarea la data de 12.04.2011
Respinge cererea formulată de apărătorul petentului de lăsarea cauzei la a treia strigare în vederea achitării cheltuielilor judiciare la care a fost obligat petentul prin sentinţele penale ataşate la dosarul cauzei. Fixarea unui nou termen de judecată pentru data de 5 aprilie 2011, termen până la care pune în vedere apărătorului petentului să depună la dosarul cauzei dovada achitării cheltuielilor judiciare la care a fost obligat petentul prin sentinţele penale ataşate la dosarul cauzei şi la care se va proceda la audierea martorului Vaspal Csaba în măsura în care va fi prezent. Acorda termen în cunoştinţă martorului Vaspal Csaba. Reluarea procedurii de citare cu petentul conform citativului precedent.
Admite cererea formulată de apărătorul petentului şi dispune acordarea unui nou termen de judecată în vederea achitării de către petent a cheltuielilor judiciare la care a fost obligat prin sentinţele penale ataşate la dosarul cauzei. Pune în vedere apărătorului petentului ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei dovada achitării cheltuielilor judiciare. Încuviinţează cererea în probaţiune formulată de apărătorul petentului privind audierea în calitate de martor a numitului Vaspál Csaba. Pune în vedere apărătorului petentului să prezinte martorul propus la următorul termen de judecată fără citaţie. Reluarea procedurii de citare cu petentul conform citativului precedent.