Dosar 10291/193/2011 din 08.07.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10291/193/2011
Data dosar:
08.07.2011
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.06.2012 la ora 08:30

    Complet: PN5
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul U******** A***** pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art.86 alin.2 din O.U.G. 195/2002 la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare; În temeiul art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani şi 6 luni ce constituie termen de încercare conform art. 82 din Codul penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Codul penal privind consecinţele nerespectării termenului de încercare. În baza art.71 alin.1,2 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în temeiul alin.5 al aceluiaşi articol suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În temeiul art.191 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 500 lei. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21 iunie 2012.

  • Sedinta din data de 13.06.2012 la ora 08:30

    Complet: PN5
  • Amână cauza

    AMÎNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 21.06.2012 ORA 14.00

  • Sedinta din data de 18.05.2012 la ora 08:30

    Complet: PA5
  • Amână cauza

    ADMINISTRARE PROBE

  • Sedinta din data de 24.04.2012 la ora 08:30

    Complet: PA5
  • Amână cauza

    LIPSĂ PROCEDURĂ

  • Sedinta din data de 13.03.2012 la ora 08:30

    Complet: PA5
  • Amână cauza

    PROBE

  • Sedinta din data de 08.02.2012 la ora 08:30

    Complet: PN5
  • Amână cauza

    ADMINISTRARE PROBE

  • Sedinta din data de 05.01.2012 la ora 08:30

    Complet: PA5
  • Amână cauza

    Se va face adresă către Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Populaţiei Botoşani pentru a comunica domiciliul martorului Filip Ioan – Marius. Se vor cita martorii de la domiciliile cunoscute.

  • Sedinta din data de 14.11.2011 la ora 08:30

    Complet: PN5
  • Amână cauza

    Instanţa admite cererea inculpatului de audiere a martorului indicat astăzi – Istrate Raul – Marius care urmează însă a fi audiat, după declaraţiile ce urmează a fi luate şi în faţa instanţei a martorilor din lucrări Ungureanu Florin - Ady şi Filip Ioan – Marius.

  • Sedinta din data de 03.10.2011 la ora 08:30

    Complet: PN5
  • Amână cauza

    Faţă de termenul de judecată solicitat de apărătorul inculpatului, se va face adresă către IPJ Botoşani pentru fişa de cazier judiciar privind pe inculpat.

Flux dosar


Actualizare GRPD