M********* A********* I******
PârâtI************ G****** A* J*********** R*****
PârâtI************ D* J******* J******* G****** "******* D* D****** Ş***** Ş********** U******* G******
PârâtV*** F******
ReclamantRespinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Hotarare 1515/2013 din 30.04.2013Am pron
Am pron
Pentru ca reclamantul să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse pentru acest termen de judecată de către pârâţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.03.2013.
Incheiere de sedinta din 26.03.2013În vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 29.01.2013Pentru a se depune la dosar de către pârâtul IGJR a probelor încuviinţate acordă termen la data de 29.01.2013.
Respinge excepţia necompetenţei materiale. Cu recurs odată cu fondul. Stabileşte termen 27.11.2012, cu citare părţi.
Am pron
Constată ivit incidentul procedural prevăzut de art. 95 al. 3 din R.O.I.I.J, raportat la Hotărârea Colegiului de conducere al C.A.B. nr. 19/14.07.2010 şi dispune înaintarea cauzei completului imediat următor care soluţionează în aceeaşi materie şi care are în compunere judecător ce deţine certificat ORNISS corespunzător nivelului de secretizare pentru soluţionarea cauzei, respectiv Completului 11 Fond.
În vederea administrării probatoriului încuviinţat la acest termen, instanţa urmează a dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată. De asemenea, urmează ca un exemplar al cererii completatoare formulată de reclamant să i se comunice pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor prin intermediul citaţiei.
Deliberând asupra cererii de amânare a cauzei formulată de apărătorul reclamantului V*** F******, instanţa o va admite, punându-i în vedere ca cererea precizatoare pe care înţelege să o formuleze să o depună la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de termen şi în suficiente exemplare. Totodată, urmează a se proroga discutarea excepţiei de necompetenţă materială a instanţei invocată de pârâţii M.A.I. şi INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN GIURGIU, prin întâmpinare, pentru următorul termen de judecată.