T***** C*******
Recurent ReclamantS***** R**** P*** M********* F********* P****** B********
Intimat PârâtP******** D* P* L**** C***** D* A*** O*****
Reprezentant legalAdmite recursul. Modifică în parte sentinţa. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâtul Statul Român la plata sumei de 9.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea reclamantului. Menţine restul dispoziţiilor.
Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 22 februarie 2012, cam 39.
Având în vedere lipsa nejustificată a părţilor şi împrejurarea că niciuna dintre acestea nu au solicitat judecarea cauzei şi în eventuala lipsă, Văzând prevederile art. 242 p.2 Cod procedură civilă,suspendă judecarea cauzei şi trimite dosarul la arhiva instanţei, spre păstrare, până la intervenţia părţii interesate.