M**** A* P*******
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplic. art. 320/1 alin. 7 c.p.p., condamnă inculpatul MP la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni, calculat conform art. 82 Cod penal. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 Cod penal. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 c.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b c.p., a cărei executare o suspendă conform dispoziţiilor art. 71 alin. 5 c.p. În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 450 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03 noiembrie 2011.
Încuviinţează probele solicitate de apărătorul inculpatului şi de reprezentantul Parchetului, aşa cum au fost formulate. Se citează martorul din rechizitoriu PBN în vederea audierii la termenul următor. Emite adresă către IPJ Argeş în vederea înaintării fişei de cazier judiciar a inculpatului. În baza art. 291 Cpp reia procedura de citare cu inculpatul. Amână judecarea cauzei la 03.11.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Septembrie 2011.
În baza art. 171 al. 3 Cpp emite adresă către Baroul Argeş pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să asigure asistenţă juridică inculpatului, apărarea fiind obligatorie în cauză. Conform HCC nr. 9/26.05.2011 amână judecarea cauzei la 29.09.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Iunie 2011.