N**** M*****
Recurent InculpatA****** N******** D* A*********** F****** P*** D******* I*******
Intimat Parte civilăÎn baza art. 6 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen., cu aplic. art. 74 alin.1 lit.a Cod penal şi art. 76 Cod penal condamnă pe inculpatul N**** M***** – (DATE), fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală. În baza art.81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 2 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 Cod penal. În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art.83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În temeiul art.71 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a 2-a:dreptul de a fi ales şi lit.b C.pen., iar în temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. executarea pedepselor accesorii se suspendă pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. In baza art. 14 Cod proc. pen. rap. la art. 346 Cod proc. pen. cu aplicarea art. 998 – 999 C. civ., obligă pe inculpatul N**** M***** către partea civilă ANAF, DGFP Ialomiţa (date) la plata sumei de 34.941 lei cu titlu de daune materiale şi la plata dobânzilor şi majorărilor de întârziere ce vor fi calculate până la achitarea integrală a debitului. Menţine măsura asiguratorie constând în instituirea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpatului N**** M*****, instituită prin ordonanţa nr.901/P/2010 din data de 11.08.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia. În baza art. 191 alin. 1 din Cod procedură penală obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în cuantum de 400 lei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat şi de la comunicare pentru partea civilă ANAF, DGFP Ialomiţa. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.11.2011.
pentrudata de 16.11.2011
Administrare probe
Lipsă apărare inculpat
continuarea cercetării judecătoreşti
Pentru a se comunica dacă SC Nicolas Textile SRL ESTE RADIATĂ
Pentru ca inculpatul să-şi angajeze apărător ales