L********* M**** B*******
PetentI************ J******* D* P***** S******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta LAZAROVICI MARIA BRÂNDUŞA, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava. Anulează procesului verbal de contravenţie seria AP nr. 1477031 din 27.01.2011 întocmit de intimat. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii de 2000 lei , aplicată prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria AP nr..1477032 din 27.01.2011, pentru fapta prevăzută de art. 3 alin.3 rap. la art. 60 lit. a din Legea 333/2003 cu sancţiunea avertismentului, atrăgând petentei atenţia asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.04.2011.
Se va emite adresă către Primăria Municipiului Suceava pentru a ne comunica cui îi revine obligaţia în cazul unei societăţi comerciale să solicite eliberarea autorizaţiei de funcţionare, respectiv dacă revine administratorului societăţii SC Dor Brendy SRL sau este obligaţia societăţii care o duce la îndeplinire prin administrator. Se va emite adresă către ORC de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a ne comunica un certificat cu privire la starea de funcţionare a societăţii SC Dor Brendy SRL şi dacă au existat sau nu întreruperi în activitatea acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 4 aprilie 2011, se va repeta procedura de citare cu petenta, intimata având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 7 martie 2011.