S*** T** A************* S*****
ContestatorS*** I**** L****** I** S*
IntimatB***** E*********** J*********** I**** T C*******
PetentRespinge contestaţia la executare precizată şi completată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.11.2011.
Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 21.11.2011. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.11.2011.
În temeiul disp. art. 108 ind. 5 alin.3 Cod proc. civ. admite cererea de reexaminare formulată. Dispune ridicarea amenzii judiciare aplicate executorului judecătoresc Ioana Cristian prin încheierea de şedinţă din data de 17.10.2011. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.11.2011.
Amână judecarea cauzei la 14.11.2011 pentru lipsa relaţiilor solicitate de la intimată şi de la Biroul Executorului Judecătoresc Ioana Cristian. Se revine cu adresă către intimată pentru a comunica modul de stabilire a sumei de 13884,29 euro, menţionată în titlul executoriu, reprezentând daune interese, calculate conform art. 4 pct. 4 din contractul de leasing şi al cheltuielilor de executare, cu menţiunea de a ataşa la dosar înscrisuri privind achitarea cheltuielilor de executare solicitate, potrivit titlului executoriu. Se emite adresă către Biroul Executorului Judecătoresc Ioana Cristian, în sensul celor anterior menţionate. În temeiul disp. art. 108 ind. 1 alin.2 lit.f) Cod proc. civ. aplică amendă judiciară, în cuantum de 200 lei, executorului judecătoresc Ioana Cristian pentru omisiunea de a comunica instanţei relaţiile solicitate. În temeiul disp. art. 108 ind. 4 Cod proc. civ. se comunică executorului judecătoresc Ioana Cristian măsura dispusă în lipsa acestuia. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce priveşte măsura amenzii judiciare şi cu recurs, odată cu fondul pentru celelalte dispoziţii. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Octombrie 2011.
În temeiul disp. art. 132 Cod proc. civ. ia act de precizarea cererii privind contestaţia la executare formulată. În temeiul disp. art. 129 alin.5 Cod proc. civ. dispune emiterea unei adrese către intimată pentru a comunica modul de stabilire a sumei de 13884,29 euro, menţionată în titlul executoriu, reprezentând daune interese, calculate conform art. 4 pct. 4 din contractul de leasing şi al cheltuielilor de executare, cu menţiunea de a ataşa la dosar înscrisuri privind achitarea cheltuielilor de executare solicitate, potrivit titlului executoriu. Se emite adresă către Biroul Executorului Judecătoresc Ioana Cristian, în sensul celor anterior menţionate. Amână judecarea cauzei la 17.10.2011. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Septembrie 2011.
Se reia procedura de citare a contestatorului, cf. disp. art. 85 - 100 Cod proc. civ., cu menţiunea de a indica probele solicitate în dovedirea contestaţiei la executare formulate. Amână judecarea cauzei la 19.09.2011, (complet C 1 iniţial învestit). Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 August 2011.
Respinge cererea de suspendare a executării silite. Amână judecata cererii de contestaţie la executare la data de 29.08.2011. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării silite. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.08.2011.
Admite cererea formulată de contestatoare . Pune în vedere acesteia să facă dovada achitării cauţiunii în cuantumul stabilit până la proximul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 09.08.2011. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.07.2011.
Admite cererea formulată de contestatoare privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a-şi angaja apărător. Pune în vedere contestatoarei să achite taxă judiciară de timbru în sumă de 194 lei şi timbru judiciar în sumă de 5 lei, aferente cererii principale formulate şi taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei şi timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, aferente cererii de suspendare, cf. art. 2 alin.2 din Legea 146/1997, sub sancţiunea prev. de art. 20 alin.3 din acelaşi act normativ. În temeiul disp. art. 403 alin 4 Cod procedură civilă pune în vedere contestatoarei ca până la proximul termen de judecată să achite cauţiune în sumă de 5000 lei. Amână judecarea cauzei la 12.07.2011. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Iunie 2011.