Dosar 10440/2/2011 din 07.12.2011

despăgubire


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10440/2/2011
Data dosar:
07.12.2011
Instanta:
Curtea de Apel București
Departament:
Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
despăgubire
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.12.2012 la ora 09:00

    Complet: S8 Completul 8 fond
  • Respinge cererea

    Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi respinge acţiunea promovată de reclamant, astfel cum a fost precizată, faţă de aceşti pârâţi, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge excepţia prematurităţii acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi excepţia puterii de lucru judecat, invocate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Respinge acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20.12.2012.

    Hotarare 7226/2012 din 20.12.2012
  • Sedinta din data de 13.12.2012 la ora 09:00

    Complet: S8 Completul 8 fond
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 alin. (1) Cod de Procedură Civilă, amână pronunţarea la data de 20.12.2012.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.12.2012
  • Sedinta din data de 06.12.2012 la ora 09:00

    Complet: S8 Completul 8 fond
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 260 alin. (1) Cod de Procedură Civilă, amână pronunţarea la data de 13.12.2012.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2012
  • Sedinta din data de 13.09.2012 la ora 09:00

    Complet: S8 Completul 8 fond
  • 244 c.pr.civ

    În baza dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 Cod Procedură Civilă suspendă judecata cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 55651/3/2010 aflat pe rolul Î.C.C.J.. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.09.2012.

  • Sedinta din data de 14.06.2012 la ora 09:00

    Complet: S8 Completul 8 fond
  • Încheiere

    Ia act că este vorba de Decizia nr. 1651/2006 emisă de CCSD şi nu de Ordinul nr. 1651/2006, cum a solicitat reclamantul la termenul anterior. De asemenea, ia act de precizarea la acţiune formulată de reclamant, în sensul că înţelege să cheme în judecată Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român. Prin urmare, pârât în cauză, va figura S***** R***** P*** M********* F********* P****** Totodată, ia act de susţinerea reclamantului în sensul că a depus toate înscrisurile la dosarul cauzei în susţinerea acţiunii, înscrisuri care au fost comunicate la termenele anterioare. Se revine cu adresă la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a comunica instanţei, în dublu exemplar, în copie certificată, Decizia nr. 1651/2006 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, despre care face vorbire în întâmpinare şi care nu a fost anexată acesteia. Amâna cauza şi acordă termen la data de 13.09.2012, Completul 8 Fond, ora 9.00 sala E 01, pentru când se vor cita pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.06.2012.

  • Sedinta din data de 03.05.2012 la ora 09:00

    Complet: S8 Completul 8 fond
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 23.02.2012 la ora 09:00

    Complet: S8 Completul 8 fond
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea reclamantului de acordare a unui termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de întâmpinările formulate în cauză de Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pune în vedere reclamantului, prin avocat, să depună, în copie certificată, în exemplare suficiente pentru comunicare, toate înscrisurile anexate acţiunii, precum şi Sentinţa civilă nr. 651/2007. De asemenea, să depună şi precizare la acţiune sub aspectul obiectului fiecărui capăt de cerere, a motivelor de fapt şi de drept, să justifice legitimarea procesuală pasivă în privinţa fiecărui pârât, raportat la fiecare capăt de cerere. Precizarea se va depune în termen de 5 zile, în patru exemplare, pentru a exista posibilitatea comunicării până la următorul termen de judecată. Amâna cauza şi acordă termen la data de 03.05.2012, Completul 8 Fond, ora 9.00 sala E 01, pentru când se vor cita pârâţii, reclamantul având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.02.2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD