B**** I***
Recurent Inculpatîndreptat eroarea materială.
În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. condamnă inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publica a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat (faptă săvârşită la data de 09.04.2010 ). În baza art. 86 al. 1 C.pen. condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publica a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat (faptă săvârşită la data de 06.07.2010 ). În baza art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. sporită cu 2 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 2 C.pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza II şi b C.pen În baza art. 861 alin. 1, 2 C.pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 alin. 1 C.pen. În baza art. 863 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a. se va prezenta, ori de câte ori va fi solicitat, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu; b. va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c. va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă şi d. va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Datele prevăzute in alin. 1 lit. b), c) si d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu În baza art. 71 alin. 5 C.pen. pe durata suspendării executării sub supraveghere a pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.pen. În baza art. 191 alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.
a.p.19.12.2011.
A.P.12.12.2011.
administrare probe.
administrare probe.
termen pt.angajare apărător.