B***** I***
InculpatB***** I*** - p*** a****** l* C******** L**** O******
InculpatB***** I***
InculpatÎn temeiul art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, condamnă inculpatul BIRSAN IOAN- la pedeapsa închisorii de 1 ( un) an si 6 (şase) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere. În temeiul art. 81 cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni, stabilit în condiţiile art. 82 cod penal. În temeiul art. 359 cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În temeiul art. 71 cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a II-a şi b cod penal. În temeiul art. 71 al. 5 cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 189 cod procedură penală onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Bucureşti. În temeiul art. 191 al. 1 cod procedură penală obligă inculpatul la 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele care au lipsit. Pronunţată în şedinţă publică azi 07.03.2012.
amână pronunţarea la 07.03.2012.
faţă de lipsa martorului Gradinaru Daniel
Amână cauza în vederea administrării probelor propuse.
Amână cauza faţă de lipsa inculpatului.
amână cauza având în vedere lipsa inculpatului.