Dosar 1051/100/2009* din 25.05.2011

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1051/100/2009*
Data dosar:
25.05.2011
Instanta:
Tribunalul Maramureș
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.12.2011 la ora 8:30

    Complet: XComplet civil nr.4 - fond
  • Admite in parte cererea

    prin sc 2254/21.12.2011 Admite în parte acţiunea civilă precizată, introdusă de reclamantul S. I., decedat în timpul procesului şi continuată de moştenitoarele acestuia: S.E. S. E.-M.şi S.T.-E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş, cu sediul în Baia Mare, Aleea Serelor, nr. 2A.Obligă pe pârât la plata către reclamante a sumei de 14.301 euro sau echivalentul în lei la data plăţii cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 25.02.2005-17 iulie 2006 şi a dobânzii legale aferente acestei sume, calculate de la 21.12.2011 şi până la efectiva achitare.Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru restul pretenţiilor şi respinge restul pretenţiilor ca fiind prescrise.Obligă pe pârât la plata către reclamante a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.Cu drept de apel în termen de 15 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de azi 21 Decembrie 2011.

  • Sedinta din data de 15.12.2011 la ora 8:30

    Complet: XComplet civil nr.4 - fond
  • Amână cauza

    amânat pronunţarea la 21.12.2011

  • Sedinta din data de 17.11.2011 la ora 8:30

    Complet: XComplet civil nr.4 - fond
  • Amână cauza

    pt. a se reveni cu adrese la reclamanţi

  • Sedinta din data de 06.10.2011 la ora 8:30

    Complet: XComplet civil nr.4 - fond
  • Repus pe rol

    instanţa considerând necesar ca reclamantul să depună la dosar precizări privind calificarea juridică a raportului dedus judecăţii repune cauza pe rol

  • Sedinta din data de 29.09.2011 la ora 8:30

    Complet: XComplet civil nr.4 - fond
  • Amână cauza

    amânat pronunţarea la data de 06.10.2011 pt. ca părţile să depună concluzii scrise

  • Sedinta din data de 22.09.2011 la ora 8:30

    Complet: XComplet civil nr.4 - fond
  • Amână cauza

    amână pronunţarea la 29.09.2011

  • Sedinta din data de 08.06.2011 la ora 8:30

    Complet: XComplet civil nr.6- fond
  • Amână cauza

    s-a admis cerera de abţinere a d-nei judecător Pop Gabriela

  • Sedinta din data de 07.06.2011 la ora 18:30

    Complet: Complet Civil Urgent - Fond nr. 10
  • Încheiere

    admite cererea de abţinere

Flux dosar


Actualizare GRPD