B**** E****
InculpatAdmite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ NAPOCA împotriva sentinţei penale 766/9 iunie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca pe care o casează cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului B. E.şi rejudecând: Majorează pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul B. E. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare pe termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. Suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. E. împotriva aceleiaşi hotărâri. Stabileşte onorariu parţial pentru avocat din oficiu în sumă de 100 lei în favoarea Baroului de avocaţi Cluj, onorariu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, pentru avocat B.R.. Obligă pe inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 100 lei onorariu avocaţial pentru apărătorul din oficiu. Celelalte cheltuieli rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 11 noiembrie 2011.