V********* T******* G******* O*******
InculpatConfirmă executarea mandatului de arestare preventivă nr. 158 din data de 17.08.2011, emis în baza încheierii nr. 158/2011 a Tribunalului Suceava, prin care s-a ordonat arestarea preventivă a inculpatului V********* T******* G******* O*******, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1, 2 Cod penal şi tentativă la omor calificat, faptă prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit. i Cod penal, începând cu data de 07.11.2011, pe o perioadă de 30 zile. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului Suceava. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 07 noiembrie 2011.
Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. În temeiul art.136, art. 143 şi art. 148 lit. a şi f Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului V********* T******* G******* O*******, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1, 2 Cod penal şi tentativă la omor calificat, faptă prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit. i Cod penal, pe o durată de 30 de zile de la data încarcerării. Dispune emiterea de urgenţă a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 august 2011.