N**** F***** D****
CondamnatÎn temeiul art.450 Cod proc.penală, raportat la art.59 Cod penal, admite sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara, privind liberarea condiţionată a condamnatului N. F. D. , în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara în executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1263/2009, pronunţată de Judecătoria Timişoara, pentru săvârşirea de infracţiunii de –Tâlhărie-art. 211 c.p. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 1607/2009 emis de Judecătoria Timişoara, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art.61 Cod penal. În temeiul art.189 alin. 2 Cod proc. penală, dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În temeiul art.192 alin. 3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţa publică azi, 16 mai 2011.