S* A** G** S** P*** L********* J******* L** G*** R*********** I****
DebitorD******* S******
Creditor28.02.2012 continuare procedură.Transferă cauza la Secţia Civilă
Admite cererea formulată de petenta Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prin OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI de pe lângă TRIBUNALUL SUCEAVA. Îndreaptă eroarea materială strecurată în tot cuprinsul Sentinţei Comerciale Nr.751 /2011 din data de 27.09.2011 pronunţată de Tribunalul Suceava- Secţia Comercială de Contencios Administrativ şi Fiscal (10610/86/2011), în sensul că, în loc de : „ …. Str.Mărăşeşti ” se trece: „…str.Mărăşti ”. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Dată în cameră de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 Octombrie 2011.
Admite cererea Dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva debitorului Desemnează lichidator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă LEX GRUP REORGANIZARE. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 06 Decembrie 2011 ora 900 -C4FF. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.