S* M***** E* S**
ReclamantA************ F******* P***** M****
PârâtAdmite cererea formulată de către reclamanta S* M***** E* S**, cu sediul în loc. BRĂNEŞTI, str. I.C.BRĂTIANU nr. 164, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în sector 6, Bucureşti, SPLAIUL INDEPENDENŢEI nr. 294, bl. CORP A. Dispune restituirea cauţiunii în cuantum de 120.009 lei depusă de către reclamantă în dosarul nr. 1062/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la dispoziţia instanţei, cu recipisa de consemnare nr. 2065576 emisă de CEC BANK la data de 24.02.2011, depusă la registrul de valori al instanţei. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la pronunţare pentru reclamantă, prezentă, şi de la comunicare pentru pârâtă, lipsă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 17.09.2012.
Admite cererea. Dispune suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 265/29.12.2010, emisă de A************ F******* P***** M****, până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie de drept. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.03.2011.
Hotarare 1999/2011 din 14.03.2011Respinge cererea de prechimbare, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.02.2011.