S* B***** H**** S** F******* P*** A************ C******** C*********
DebitorB***** S* D******* R******** R********* E***** R******** I***
CreditorD********* B*******
CreditorS*** C****** S** B*******
CreditorS*** S******* S**
CreditorAdmite cererea formulată de lichidatorul judiciar CII Glonţ Dan. În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei Balcan House SRL. Dispune radierea debitoarei din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani, pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare, prin publicare în BPI. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin dispoziţia grefei instanţei.
Hotarare 177/2020 din 23.09.2020Constată ca a fost retinuta spre pronuntare cererea de inchidere a procedurii.
Rezolutie din 23.09.2020În vederea continuării procedurii se va acorda un nou termen administrativ de control.
Incheiere de sedinta din 02.07.2020Suspendat de drept în baza art. 42 alin. 6 din Decretul privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României nr. 195/2020
Rezolutie din 31.03.2020Pentru continuarea procedurii se va acorda un nou termen administrativ de control.
Rezolutie din 27.02.2020Având în vedere Hotărârea nr. 3/2020 a Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Botoşani, ţinând seama şi de protestul personalului auxiliar de specialitate se va amâna cauza şi se va acorda un nou termen administrativ de control.
Rezolutie din 28.01.2020Pentru continuarea procedurii se va acorda un nou termen administrativ de control.
Rezolutie din 29.10.2019Pentru continuarea procedurii se va acorda un nou termen administrativ de control, pentru care se va emite adresă lichidatorului judiciar.
Rezolutie din 24.09.2019Având în vedere oferetele de cumpărare anexate la procesul verbal din 21.06.2019, pune în vedere lichidatorului judiciar să convoace adunarea creditorilor pentru a fi analizate ofertele depuse.
Rezolutie din 25.06.2019În vederea continuării procedurii se va acorda un nou termen administrativ de control.
Rezolutie din 26.03.2019Pentru continuarea procedurii se va acorda un nou termen administrativ de control, pentru care se va emite adresă lichidatorului judiciar.
Rezolutie din 26.02.2019Având în vedere H.C.C. nr. 20 /2018 a Tribunalului Botoşani prin care s-a stabilit desfiinţarea completului iniţial investit şi Nota Internă nr. 5 din 14.11.2018 a Cabinetului Preşedintelui Botoşani, prin care s-a procedat la repartizarea ciclică a dosarelor, va acorda termen de judecată la completul la care a fost distribuit ciclic dosarul 10634/40/2011, respectiv complet CF 4
Incheiere de sedinta din 31.01.2019a fost depus raport de activitate în care se arată că sunt active scoase la vânzare
Incheiere de sedinta din 12.10.2018a fost depus raport de activitate
Incheiere de sedinta din 28.06.2018a fost depus raport de activitate cu înscrisuri
Incheiere de sedinta din 25.04.2018a fost depus raport de activitate
Incheiere de sedinta din 19.01.2018se constată că a fost depus raport de activitate din partea lichidatorului judiciar
Incheiere de sedinta din 26.10.2017a fost depus raport de activitate
Incheiere de sedinta din 29.06.2017a fost depus raport de activitate
Incheiere de sedinta din 27.04.2017a fost depus raport de activitate
Incheiere de sedinta din 12.01.2017a fost depus raport de activitate
Incheiere de sedinta din 29.09.2016se constată că a fost depus raport de activitate din partea lichidatorului judiciar
Incheiere de sedinta din 26.05.2016a fost depus raport de activitate
Incheiere de sedinta din 28.01.2016a fost depus raport de activitate
Incheiere de sedinta din 10.09.2015Constatând că la acest termen completul de judecată este nelegal constituit, neintrând în componenţa sa un judecător sindic, titularul completului fiind în concediu
Incheiere de sedinta din 23.04.2015a fost depus raport de activitate, procedura de lichidare este în curs
Incheiere de sedinta din 29.01.2015este raport de activitate,
Incheiere de sedinta din 23.10.2014a fost depus raport de activitate din partea lichidatorului,
Incheiere de sedinta din 12.06.2014este depus raport de activitate în care se arată că procedura este în curs de valorificare a bunurilor
Incheiere de sedinta din 20.02.2014a fost depus raport de activitate din partea lichidatorului judiciar
Incheiere de sedinta din 07.11.2013a fost depus raport de activitate din partea lichidatorului judiciar
Incheiere de sedinta din 27.06.2013este raport de activitate lichidatorul arătând că nu a fost finalizată evaluarea bunurilor mobile de către evaluator
Incheiere de sedinta din 14.02.2013Aprobă raportul administratorului judiciar . Dispune intrarea în faliment în procedură generală a debitoarei SC Balcan House SRL Flămânzi jud Botoşani. Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu CII Glonţ Dan cu o retribuţie de 1500 lei care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege. Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. În temeiul art. 48 din Legea nr. 85/2006, dispune notificarea băncilor la care are deschise conturi debitoarea. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitoarei, creditorilor şi Oficiul Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru efectuarea menţiunii precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanţelor născute în cursul procedurii la 18 ianuarie 2013. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 15 februarie 2013. Fixează termenul limită pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 25 februarie 2013 Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 10 martie 2013 Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Definitivă. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţa publică din 6 decembrie 2012.
Hotarare intermediara 705/2012 din 06.12.2012Administratorul judiciar al debitoarei arată că în cauză a fost depus raport privind intrarea în faliment a debitoarei cu termen de judecată fixat la data de 6 decembrie 2012.
a fost depus raport de activitate şi tabel definitiv
este raport de activitate depus de lichidator în care se arată că pe rolul instanţei este o contestaţie
Administratorul judiciar al debitoarei depune raport de activitate, arată că pe rol sunt formulate de administratorul debitoarei contestaţii la tabelul preliminar cu termen de judecată fixat.
Admis cererea debitoarei de deschidere a procedurii insolvenţei.În temeiul art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă faţă de debitoarea SC Balcan House SRL Flămânzi judeţul Botoşani. Obligă debitoarea prin administratorul statutar ca în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin.1 din lege. Numeşte administrator judiciar provizoriu CII Glonţ Dan cu un onorariu de 1500 lei căruia îi pune în vedere dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 85/2006, respectiv: examinarea situaţiei economice a debitorului şi a documentelor prevăzute de art. 28 din lege şi întocmirea în termen de 20 de zile de la desemnare a unui raport prin care să solicite fie intrarea debitorului în procedură simplificată fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale, raport pe care urmează a - l prezenta judecătorului sindic. De asemenea urmează ca în 40 de zile de la desemnare administratorul judiciar să realizeze examinarea activităţii debitorului şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă şi să indice dacă există posibilităţi reale de organizare a activităţii ori motivele care nu permit reorganizarea şi depunerea acestui raport la judecătorul sindic. În temeiul art. 61 alin.1 şi 3 din Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare, Dispune ca administratorul judiciar să notifice deschiderea procedurii creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu prevederile art. 28 alin.1 lit. c, debitorului şi Oficiului Registrului Comerţului, unde debitorul este înmatriculat pentru efectuarea menţiunii, notificarea urmând a fi realizată conform prevederilor Codului de Procedură Civilă, notificare pe care o va publica totodată pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 9 ianuarie 2012. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 27 ianuarie 2012. Dispune ca administratorul judiciar să publice în Buletinul procedurilor de insolvenţă tabelul preliminar al creanţelor. Contestaţiile la tabelul preliminar trebuie depuse la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în B.P.I. Fixează termenul pentru definitivarea tabelului de creanţe la 10 februarie 2012. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 31 ianuarie 2012 la sediul pe care administratorul judiciar îl va comunica din timp creditorilor şi convoacă creditorii debitoarei. Face în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 4 şi 37 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare. Definitivă şi executorie. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 16 februarie 2012. Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 24 noiembrie 2011.
Admis cererea.Preschimbă termenul de judecată stabilit în urma repartizării aleatorii informatizată de la 29.11.2011 la 24.11.2011.Pronunţată în şedinţa publică