N****** I**** F*****
InculpatT** L*****
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** T* M**** P*** R*********** L****
Parte civilăT** L***** j***
Parte civilăT** M*****
Parte civilăÎn baza art.178 al.1 şi 2 c.pen. cu aplic.art.320 ind.1 c.pr.pen. condamnă inculpatul Nechita Ionuţ Fabian la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art.81 c.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani şi 6 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 c.pen. În baza art.359 c.pr.pen.atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 c.pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art.191 al.1 c.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 2150 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 50 lei, reprezentând 25% din onorariu apărătorului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroul Mureş.
x Admite cererea formulată de Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii. Recitarea Asociaţiei Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii , cu un exemplar din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara privindu-l pe inculpatul Nechita Ionuţ Fabian şi a constituirii de parte civilă . Recitarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe Mureş . Societatea de Asigurare şi Reasigurare Astra SA Bucureşti , primeşte termen în cunoştinţă prin cjr Pataki . Părţile civile primesc termen în cunoştinţă prin avocat Szasz Izolda . Amână judecarea cauzei la 26 octombrie 2011.
Amânarea cauzei faţă de lipsa de procedură cu părţile civile T** L***** jun, Tar Mihai, Tar Emeşe şi Tar Eniko.