S* (** E******** S**
ReclamantA**** R*******
PârâtO***** V*****
PârâtO***** C******* C******
PârâtC******* M****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantă. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2012.
Amână pronunţarea în cauză la data de 10 octombrie 2012, Completul 5 Civil, sala 33.
Lipsă de procedură.
Pentru a se lua în dezbatere în Şedinţa Camerei de Consiliu cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantă. Pentru a fi citaţi pârâţii cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 225 Cod procedură civilă.
Amite în parte cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petentă, prin reprezentanta sa.
Pentru soluţionarea cererii de facilităţi.
depus precizare de acţiune pentru introducerea în cauză a moştenitorilor...
Pentru a-i da posibilitatea reclamantei să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru astabilită astăzi de instanţă.