M******* D***** I******
PetentÎn baza art.278 ind.1 alin.8 lit.a) C.proc.pen , respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul M.D. I., şi îndreptată împotriva ordonanţei din 20.09.2011 dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa în dosarul nr.2723/P/2011 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a petentului, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 85 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, şi aplicarea unei amenzi administrative în suma de 800 lei, soluţie menţinută prin Ordonanţa emisă la data de 05.10.2011 de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa în cadrul dosarului nr.557/II/2/2011, şi menţine soluţia atacată În baza art. 192 al. 2 C.proc.pen., obligă petentul M******* D***** I****** să plătească statului suma de 20 lei cu titlu cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.11.2011.
Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru termenul de judecată din data de 10 NOIEMBRIE 2011